MENIU

Tribunalul Bistrița Năsăud, în atenția DNA: grefier, reținut pentru trafic de influență

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au dispus reținerea pentru 24 de ore față de Veronica Feher, fost grefier la Tribunalul Bistrița Năsăud, cu privire la săvârșirea a două infracțiuni de trafic de influență în formă continuată.

Potrivit ordonanței întocmită de oamenii legii, în perioada august 2016 – 14 februarie 2017, Veronica Feher a pretins și ulterior a primit suma de 100.000 lei și produse alimentare, de la o persoană, rudă a doi inculpați trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omor.

Pentru această sumă de bani, inculpata i-a creat persoanei respective impresia că ar avea influență asupra magistraților din cadrul Tribunalului Bistrița Năsăud, însărcinați cu judecarea cauzei respective, în vederea emiterii unei soluții favorabile față de cei doi inculpați.

În cursul anului 2016, mai spun oamenii legii, Veronica Feher, procedând în aceeași manieră, a pretins și primit de la o altă persoană mai multe produse alimentare.

De data aceasta, inculpata a creat impresia că ar avea influență asupra unui magistrat din cadrul Judecătoriei Bistrița, în vederea emiterii unei soluții favorabile față de una dintre părți.

 

Mai multe articole despre:
DNA tribunal trafic de influenţă grefier