Trenul direct București – Kiev circulă din nou după 5 ani de pauză
După o absență de mai bine de cinci ani, legătura directă pe calea ferată dintre București și Kiev a fost repusă în funcțiune, spre bucuria celor care așteptau reluarea acestei conexiuni. Anunțul a fost făcut de Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, care a confirmat relansarea cursei și a explicat cum va funcționa noul traseu.
Ionel Scrioșteanu a precizat că ruta trenului nu va mai fi identică cu cea utilizată în trecut, care trecea prin Vicșani – Vadu Siret. De această dată, vagoanele ucrainene vor fi cuplate la trenul „Prietenia”, care traversează Chișinăul, oferind astfel o nouă variantă de legătură între capitale.
Reluarea cursei a fost deja pusă în practică: prima plecare a avut loc din Kiev, la ora 7:00 dimineața, iar garnitura a sosit în București în dimineața următoare.
„S-a semnat Protocolul de circulatie al trenurilor de călători pe ruta Kiev – Bucuresti. De data aceasta trenul nu va folosi relatia Vicșani – Vadu Siret spre Kiev ci vagoanele ucrainene se vor atasa la trenul Prietenia via Chisinau. Asa cum am stabilit la intalnirea bilaterala romana – ucraineana de la inceputul lunii care a avut loc la Darabani, judetul Botosani, reluarea rapida a curselor regulate de calatori pe calea ferata, se va putea face chiar din luna septembrie.”, a transmis joi, printr-o postare pe Facebook, Ionel Scrioșteanu.
Reprezentanții celor trei țări implicate – România, Republica Moldova și Ucraina – au început deja discuțiile pentru o coordonare mai eficientă a transportului feroviar de călători. Scopul este ca trenurile să ajungă mai repede la destinație și să fie redeschis punctul de frontieră Vadu Siretului, ceea ce ar permite extinderea legăturilor feroviare până la Varna.
„Impreuna cu delegația ucraineana am discutat si propunerea privind reluarea traficului feroviar de călători între Ucraina și România cu trenuri la legatura in forntiera feroviara Vadu Siretului (coborare/ urcarea calatorilor). Cat si posibilitatea realizarii unei prelungirea traseului de la Bucuresti spre Varna. Discuțiile pe aceste subiecte au rămas deschise, urmând ca parametrii tehnici și comerciali să fie stabiliți de comun acord între administrațiile implicate”, a adăugat Ionel Scrioșteanu.