MENIU

Trend alarmant în România. Sunt tot mai puține nașteri, iar tinerii nu-și mai doresc familii

Trend alarmant în România! Tot mai puțini tineri își doresc să își intemeze familii și să facă copii, în condițiile în care numărul nașterilor din țara noastră scade alarmant. Cele mai recente date de la Institul Național de Statistică arată că în luna martie s-au născut mult mai puțini copii față de luna precedentă.

Trend alarmant, tot mai puțini tineri români vor urmași

Cele mai recente date de la Institutul Național de Statistică arată că în la nivel național s-au născut 10.468 de copii, în scădere cu 662 faţă de luna februarie. Asta se întâmplă în condițiile în care, tinerele generații spun că nu își mai doresc să aducă pe lume urmași. Psihologii trag un semnal de alarmă și spun că există un cumul de motive pentru această decizie.

„Tinerii nu mai vor să se căsătorească, pe primul loc sunt costurile.”, a declarat psihologul Radu Leca.

Date îngrijorătoare, scade natalitatea de la o lună la alta

Specialiștii mai spun că tinerii din ziua de azi sunt mult mai orientați către carieră și își doresc să aibă stabilitate în acest sens.

„În majoritate ei vor să facă copii doar dacă ai ceva de câștigat sau sunt obligați. Presiunea socială și evident educațional culturală, în cele mai multe societăți când ai copil ești privit altfel. Tinerii nu mai vor să se maturizeze.”, a completat specialistul.

Potrivit INS, în anul 2023 a fost înregistrat cel mai mic număr de nașteri din ultimii 146 de ani, adică de când se fac măsurătorile.