MENIU

Trei tipuri de relații pe care trebuie să le experimentezi înainte de căsătorie

Căsătoria este un angajament serios. Practic urmează să-ți petreci restul vieții cu o singură persoană. Aceeași persoană care îți va satisface toate nevoile și, indiferent de ce surprize vă rezervă viața, fie că e soare sau furtună, veți trece prin ea împreună.

Dacă ați constatat că v-ați găsit sufletul-pereche, atunci te poți considera norocos. Nu mai trebuie decât să pășești în fața altarului și să spui „Da”.

Dar, dacă nu ai avut prea multă experiență de viață în ceea ce privește relațiile, atunci mai gândește-te. Nu accepta, sau nu oferi inelul oricui, pentru ca mai apoi să revii în lumea flirturilor sau aventurilor ocazionale cu persoane pe care le-ai cunoscut pe rețelele de socializare.

„A te păstra pentru căsătorie” reprezintă un concept care semnifică respectul, onestitatea și înțelegerea reciprocă și doar cei care își asumă aceste lucruri pot avea o căsnicie durabilă și fericită. Dar este benefic să intri într-o relație cu Alesul sau Aleasa, știind că fiecare v-ați confruntat în trecut cu o serie de situații: ați avut inima ruptă, ați avut parte de cel puțin o altă despărțire,  tocmai pentru a ști de ce ai nevoie cu adevărat de la un partener și ce îi poți oferi în schimb. Iată câteva tipuri de relații pe care ar fi de folos să le fi experimentat înainte de a lua în considerare căsătoria.

Relațiile la distanță se pot întâmpla într-o serie de circumstanțe. Poate a trebuit să te muți departe cu un nou loc de muncă, iar partenerul tau nu a putut veni cu tine o perioadă. Sau poate că v-ați întâlnit on-line și trebuie să verificați dacă există vreo afinitate reală care să conducă la o apropiere.

Oricum, unele relații vor consta în principal în conversații pe Whatsapp, Skype etc. Acestea testează nivelul de încredere, dar cresc și abilitățile de comunicare; în cazul în care există probleme, trebuie să fii în măsură să vorbești cu partenerul tău deschis și onest pentru a le elimina.

Aventurile de-o noapte. Desigur, unii spun că vor doar relații „adecvate“, în care ajungi să cunoști persoana înainte de toate. Unii psihologi sunt de părere că e bine să aveți o astfel de experiență cel puțin o dată în viață.

Nu știi nimic despre el / ea, în afară de prenume sau porclă. Nu-i ceri numărul de telefon, pentru că știți amândoi că nu vă veți revedea. Odată ce ați ajuns în taxi, știți că veți ajunge în dormitor.

În dimineața următoare, îți dai seama că nu recunoști cearceafurile în care ai dormit, iar lângă tine se află o persoană străină care sforăie. Te îmbraci repede și îți iei tălpășița, rămânând cu o amintire amuzantă, care-ți îmbogățește eperiența de viață și modul în care îți gestionezi atașamentul.

Partenerul mai în vârstă. Sunt multe lucruri pe care le puteți învăța de la un bărbat sau o femeie mai în vârstă. Nu numai că vă poate vă oferi o perspectivă mai înțeleaptă pe o serie de teme, de la vin la literatura de specialitate, dar, de asemenea, are mai multă experiență în dormitor, astfel încât veți putea, probabil, să învățați câteva lucruri.

Există mai multe cupluri unde între parteneri este o diferență de vârstă considerabilă - atâta timp cât ei sunt fericiți, vârsta este doar un număr (atâta timp cât este legală, evident).

Fie că veți ajunge să vă petreceți restul vieții alături de bărbatul sau femeia respectivă, fie că relația se termină la un moment dat, merită din plin să explorezi acest tip de relație, sau câteva dintre celelalte pe care le-am menționat, înainte de a face marele pas pentru a te dedica unei singure persoane pentru totdeauna.