MENIU

Trei magistrați suspectați de mită în dosare cu retrocedări, ridicați și aduși la DNA București

Trei magistrați suspectați de mită în dosare cu retrocedări, ridicați și aduși la DNA București

Trei magistrați au fost ridicați în urma perchezițiilor efectuate de procurorii anticorupție în județul Suceava și urmează să fie aduși pentru audieri la DNA București, au declarat duminică pentru AGERPRES surse judiciare.

Aceleași surse au precizat că cei trei magistrați sunt suspectați că luau mită pentru obținerea unor soluții favorabile în dosare cu retrocedări.

Perchezițiile la domiciliile magistraților au fost încuviințate de CSM.

Procurorii DNA, împreună cu jandarmi și polițiști, au descins, duminică dimineață, la 14 adrese din municipiile Suceava și Rădăuți, dar și în alte locații din județ, sedii ale unor instituții judiciare, societăți comerciale și domicilii ale unor persoane, înt-un dosar de corupție judiciară.

Printre suspecții care vor fi ridicați și duși la audieri la sediul DNA se numără judecători, procurori, dar și oameni de afaceri.

DNA efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, între anii 2011 și 2014, precum și 2005 — 2006 a unor fapte de corupție judiciară și infracțiuni asimilate celor de corupție.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, precum și al Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Mai multe articole despre:
magistraţi DNA judecători arestaţi