MENIU

Agresorii jandarmeriţei ar fi fost prinși

Jandarmerita
<p>Agresorii</p>

Trei dintre agresorii jandarmeriţei care a fost bătută vineri în Piaţa Victoriei au fost prinşi, spun surse apropiate IGPR. Unul dintre agresori ar fi intenţionat să părăsească ţara.

Trei dintre agresorii jandarmeriţei au fost prinși. În această seară, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Poliţia Capitalei - Serviciul Omoruri audiază 6 persoane cu privire la evenimentele din seara anterioară din Piaţa Victoriei.

Anterior, de la momentul producerii evenimentului, au fost audiate alte 13 persoane cu privire la incidentele mentionate. În paralel cu aceste activităţi au fost analizate înregistrările realizate de mass-media.

În paralel cu aceste activităţi au fost analizate înregistrările realizate de mass-media. Activităţile desfășurate au ca scop stabilirea identităţii celor prezenţi în zona producerii agresiunii şi a acţiunilor desfăşurate de aceştia, informează Poliţia Capitalei,

Unul din cei șase ar fi furat pistolul jandarmeriței. Potrivit unor surse citate de Adevarul, trei dintre agresorii jandarmeriţei care a fost bătută vineri în Piaţa Victoriei au fost prinşi, unul dintre agresori s-ar fi predat, unul a fost reţinut de acasă, iar altul a fost reţinut de pe stradă, când se îndrepta spre Piaţa Victoriei.

Cu câteva ore mai devreme, pe Facebook s-au rostogolit mai multe informatii false. Printre acestea, colajul de mai jos care indica in mod eronat bătăușii jandarmeriței:

Sorin Măceluică a declarat pentru Adevarul că a fost verificat de poliţiştii care au preluat cazul şi că aceştia i-au confirmat că nici măcar nu este pe lista suspecţilor. "Am încercat să o ajut pe jandarmeriţă, dar am fost împins în spate" a precizat Măceluică. 

Jandarmerița a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost lovită brutal, dar a fost scoasă din mulține de un grup, aparent de protestatari, care au făcut un scut uman în jurul său. Ea a fost dusă practic pe brațe până la zona unde a putut primi de urgență îngrijiri medicale.

Mai multe articole despre:
jandarmeriță jandarmerița rănită