MENIU

Trei contracte de infrastructură au fost semnate duminică, în prezenţa lui Dăncilă

Trei contracte de infrastructură au fost semnate duminică, la Palatul Victoria, în prezenţa premierului Viorica Dăncilă, unul dintre contracte fiind cel de proiectare şi execuţie a secţiunii 1 a Autostrăzii Sibiu-Piteşti.

Contractul de proiectare şi execuţie pentru autostrada Sibiu-Piteşti, secţiunea 1 Sibiu-Boiţa, a fost semnat de reprezentantul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, Narcis Neaga, şi de administratorul companiei Porr Construct SRL, conform Agerpres.

Cel de-al doilea contract - de proiectare şi execuţie pentru lotul 3 din autostrada de centură a municipiului Bucureşti secţiunea Sud - a fost semnat de Narcis Neaga, de directorul executiv Aktor SA şi de administratorul special Euro Construct.

Al treilea contract, cel privind furnizarea sistemului de siguranţă şi automatizare a traficului pentru Magistrala 5 secţiunea Râul Doamnei-Eroilor a fost semnat de directorul general al Metrorex, Dumitru Şodolescu, şi de director general Alstom Transport SA.

În cadrul ceremoniei de semnare, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a menţionat că cele trei contracte sunt foarte importante pentru români.

Mai multe articole despre:
Trei contracte de infrastructură