MENIU

Transportatorii români şi din alte ţări UE, protest în faţa Parlamentului European (VIDEO)

Transportatorii români participă, joi, la un protest organizat în faţa clădirii Parlamentului European, din Bruxelles. La protest participă transportatori din mai multe ţări europene, care sunt nemulţumiţi de schimările din domeniu pe care europarlamentarii vor să le adopte azi.

Protestul este autorizat pentru 600 persoane şi zece camioane, din ţări precum România, Bulgaria, Ungaria şi Polonia.

Transportatorii din aceste ţări se plâng că noile reglementări din aşa-numitul “Pachet Mobilitate 1” îi dezavantajează în faţa celor din Vestul continentului.

Comisia de Transport şi Turism a Parlamentului European va vota, joi, cele trei propuneri cheie ale Pachetului Mobilitate 1, iar dacă sunt adoptate, acestea vor ajunge în plenul Parlamentului European la mijlocul lunii ianuarie.

Aproape 150 de reprezentanți ai transportatorilor de mărfuri din judeţul Suceava au plecat spre Bruxelles joi dimineață, de pe Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare”. Pentru deplasare, patronii firmelor de transport au închiriat un avion charter, potrviti stirisuceava,net. 

"Suntem nemulţumiţi de o parte dintre prevederile pactului, sunt trei puncte care sunt strict protecţioniste”, a declarat, pentru Mediafax, preşedintele Asociaţiei Transportatorilor de Mărfuri “Bucovina”, Alin Creţu.

Doleanţele transportatorilor români adunaţi la Bruxelles au fost prezentate şi într-o coprepondenţă Realitatea TV din capitala Belgiei. 

sursă video. Realitatea TV

sursă foto: monitorulsv.ro

 

Pe de altă parte, Uniunea Naţíonală a Transportatorilor Rutieri din România le-a solicitat eurodeputaţilor români să respingă Pachetul Mobilitate 1, în colaborare cu eurodeputaţii din alte state afectate.

Pachetul Mobilitate 1 a fost publicat de Comisia Europeană la 31 mai 2017 şi cuprinde propuneri de modificare a legislaţiei europene în domeniul transporturilor rutiere, precum: propunerea de Lege specială pentru aplicarea Directivei detaşării nr. 71/1996 la transporturile rutiere; propunerea de revizuire a Regulamentului 561/2006 privind timpii de conducere şi de odihnă ai şoferilor profesionişti; propunerea de modificare a Regulamentului nr.1071/2009 privind accesul la profesie şi a Regulamentului 1072/2009 privind accesul la piaţa de transport rutier de marfă.

Mai multe articole despre:
null