MENIU

Transplant cardiac în România, încheiat cu succes

Al doilea transplant de cord a fost efectuat la Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş, un bărbat de 39 de ani din Bucureşti primind inima unui tânăr de 17 ani aflat în moarte cerebrală. Operaţia a durat şase ore.

Potrivit unui comunicat de presă trimis, duminică, de dr. Horaţiu Suciu, şeful Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş, pacientul transplantat se afla pe lista de aşteptare de peste 2 ani, scrie Mediafax.ro.

"O echipă de medici condusă de prof. dr. Suciu Horaţiu, a efectuat cel de-al doilea transplant cardiac din ţară şi din Târgu Mureş din acest an. Pacientul transplantat este un bărbat în vârsta de 39 de ani, aflat pe lista receptorilor de peste 2 ani şi este din Bucureşti. Cordul a fost prelevat în cursul nopţii (sâmbătă spre duminică – n.r.) de la Spitalul Judeţean Suceava de către o echipă de medici din Clinica de Chirurgie Cardiovasculară Târgu Mureş, donatorul fiind un tânăr în vârstă de 17 ani, aflat în moarte cerebrală după un accident vascular hemoragic post traumatic”, se arată în comunicat

Transportul echipei şi al organului prelevat a fost asigurat de un echipaj SMURD, cordul ajungând în Târgu Mureş pe calea aeriană după un zbor de 80 de minute. Operaţia de transplant a avut loc imediat, în timpul nopţii de sâmbătă spre duminică.

Mai multe articole despre:
sănătate pacient transplant cardiac