MENIU

Traian Băsescu i-a scris lui Ponta pentru a-i cere să renunţe la acciza pe carburanţi

<p>Preşedintele Traian Băsescu i-a trimis o scrisoare premierului Victor Ponta &icirc;n care reia cererea privind renunţarea la creșterea anunțată a accizei la carburant</p>

Preşedintele Traian Băsescu i-a scris premierului Victor Ponta şi i-a cerut să renunţe la introducerea, începând cu 1 aprilie 2014, a creșterii anunțate a accizei la carburant.

Preşedintele Traian Băsescu i-a trimis o scrisoare premierului Victor Ponta în care reia cererea privind renunţarea la creșterea anunțată a accizei la carburant, şeful statului menţionând că măsura ar genera o presiune mult prea mare și inutilă asupra mediului economic și asupra consumatorului.

"Revin cu solicitarea de a renunța la introducerea, începând cu 1 aprilie 2014, a creșterii anunțate a accizei la carburant întrucât prin această măsură s-ar pune o presiune mult prea mare și inutilă asupra mediului economic, dar și asupra consumatorului individual. Efectele acestei creșteri, cu 42 de bani a litrului de benzină și motorină, se vor concretiza într-o creștere a prețurilor care va genera inflație, precum și o scădere a consumului, atât la nivelul cetățeanului, cât și al societăților comerciale. În cazul transportatorilor, creșterea accizei cu 7 eurocenți pe litru va conduce la pierderea competitivității la nivel regional, cu impact direct asupra cifrei de afaceri. În plan intern, această majorare va forța societățile de transport să transfere aceste costuri asupra beneficiarilor finali, generând, astfel, o creștere a prețurilor", spune Băsescu în scrisoare.

Un alt domeniu potențial afectat este agricultura, care, în anul 2013, a avut o contribuție decisivă la înregistrarea de către România a unei creșteri economice peste așteptări. Creșterea accizei cu 7 eurocenți nu ar face altceva decât să frâneze o dezvoltare în continuare a acestui sector, mai ales în cazul în care condițiile meteo nu vor fi la fel de favorabile ca și în anul anterior", mai scrie Traian Băsescu.

"În cazul populației, creșterea prețului creează un dezechilibru semnificativ între puterea de cumpărare și venituri. Având în vedere cele menționate anterior, vă rog, domnule prim-ministru, să luați în considerare renunțarea la aplicarea măsurii de creștere a accizei la carburant, dat fiind că bugetul aprobat pentru anul 2014 include rezerve care pot fi folosite astfel încât această creștere de prețuri nu este necesară. De asemenea, am convingerea că măsurile luate pentru reformarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) vor genera o mai bună colectare a veniturilor în anul 2014, așa cum v-ați angajat public", mai spu eşeful statului în mesajul public transmis premierului Ponta.

Transportatorii, nemulţumiţi

Majorarea accizelor cu 7 eurocenţi pe litru de la 1 aprilie va avea ca efect creşterea preţului carburanţilor cu 0,41 lei litru, potrivit estimărilor Ministerului Finanţelor.

Transportatorii spun însă că majorarea accizei va avea un efect de bumerang asupra bugetului, scrie Mediafax.

"Ne apropiem de aprilie, când va intra mult discutata acciză pe carburant, care va avea un impact în toate colţurile, începând de la transportul aerian, naval sau fluvial. Această acciză este singurul şi cel mai simplu activ pe care statul îl are la îndemână în acest moment pentru a aduna bani", a declarat joi, la "ZF Transport & Logistics Summit '14", Ion Lixandru, vicepreşedinte al ARILOG şi administrator Camion Logistic.

Lixandru spune că acciza este introdusă de Guvern ca o condiţie pentru viitoarele acorduri de împrumut, iar ceea ce nu înţelege lumea este că până şi Salvarea se va scumpi după creşterea taxei.

"La noi nu este o problemă, pentru că noi vom muta pe logistică, logistica mută pe marfă şi marfa va primi şi ea bucăţica ei de cost. Nu este o problemă a transportatorilor", a spus Lixandru, adăugând că unele firme de profil se vor alimenta din afara României, atunci când preţul nu va mai fi concurenţial.

Reprezentantul ARILOG crede că majorarea accizei va avea un efect de bumerang asupra bugetului.

"Noi asta încercăm să mediatizăm, ca experţii de acolo, care n-au făcut o analiză de impact, să înţeleagă ce înseamnă. Nu vor plăti transportatorii", a adăugat reprezentantul Asociaţiei Specialiştilor din Transporturi, Depozitare, Achiziţii, Producţie (ARILOG).

Prezent la eveniment, Radu Dinescu, secretar general al Uniunii Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), a afirmat că în România se consumă anual cinci milioane de tone de motorină şi două milioane de tone de benzină, iar dacă 13% din consumul de motorină local se va muta în afara României statul român nu va mai câştiga nimic din această acciză.

"Noi am constatat următorul lucru: guvernul nu este interesat de colectarea unor bani în mod real, ci să cheltuiască mai mult în 2014, an electoral, şi atunci trebuie să aibă o justificare în faţa altora, că are venit pe care îl pune pe hârtie", a spus Dinescu.

Reprezentanţii celor două organizaţii au mai criticat atât lipsa unor analize de impact privind proiectele de autostrăzi, cât şi a "barierelor administrative" cu care se confruntă companiile de profil.