MENIU

Tragedie la Constanța: fost campion european și național la gimnastică aerobică, moarte violentă la doar 35 de ani

Doliu în muzică

O tragedie a lovit comunitatea sportivă din Constanța: Ferdinand Răileanu, fost campion european și național la gimnastică aerobică, a murit la doar 35 de ani. Potrivit presei locale, bărbatul ar fi căzut de la etajul al patrulea al unui bloc din Mamaia, iar anchetatorii analizează toate ipotezele, inclusiv posibilitatea unui gest intenționat.

Incidentul a avut loc în dimineața zilei de 2 februarie 2026, pe strada Ion Andreescu, la blocul ST4. Pompierii ISU Constanța au intervenit pentru a recupera victima de pe acoperișul scării blocului, acolo unde aceasta a fost găsită.

La fața locului au acționat Detașamentul Fripis, cu o autospecială de stingere, un echipaj SMURD și o ambulanță. Din primele informații, este vorba despre un bărbat care ar fi căzut de la etajul 4.

Moartea sportivului a provocat un val de reacții și mesaje de condoleanțe din partea foștilor colegi, antrenorilor și celor care l-au cunoscut. Răileanu era apreciat în lumea gimnasticii pentru performanțele sale și pentru implicarea în promovarea sportului.

Poliția continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele tragediei.

Mai multe articole despre:
sportiv mort constanta campion sinucidere