Tragedie în Alpi. Un fotbalist german de 22 de ani a murit după ce a căzut de pe o pârtie de schi din Austria
Un tânăr fotbalist german, în vârstă de 22 de ani, și-a pierdut viața într-un tragic accident petrecut în stațiunea de schi Hochzillertal, din Kaltenbach, Austria. Nikolas Begalke a căzut de la o înălțime de aproximativ 20 de metri, de pe marginea unei pârtii dificile („black run”), sâmbătă, în jurul orei 14:00.
Echipajele medicale au intervenit rapid la locul accidentului, însă, potrivit autorităților, nu au mai putut face nimic pentru tânărul sportiv, fiind nevoite să-i declare decesul la fața locului.
Poliția din Tirol a anunțat că moartea fotbalistului este tratată drept un accident tragic, neexistând indicii privind implicarea altor persoane. Deocamdată, motivele pentru care Nikolas a pierdut controlul pe pârtie nu sunt cunoscute, potrivit The Sun.
Originar din Gelsenkirchen, Begalke a evoluat pentru mai multe echipe din ligile inferioare germane, printre care SpVgg Horsthausen, SC Westfalia Herne și DSC Wanne-Eickel.
Din 2024, juca pentru Horsthausen, formație din liga a opta germană (Kreisliga A).
Clubul său actual a transmis un mesaj emoționant: „Nikolas nu a fost doar un jucător, ci o persoană minunată, un coleg bun și un om sincer. Pierderea lui ne va durea profund.”
Westfalia Herne, club la care Nikolas a jucat anterior, și-a amintit de contribuția sa la promovarea echipei în liga superioară: „A condus echipa noastră de tineret A către titlul Bezirksliga și promovarea în Landesliga. Îl vom păstra mereu în amintire cu recunoștință.”
Pe lângă activitatea sportivă, Nikolas era student la Universitatea de Științe Aplicate și Arte din Dortmund și studiase, de asemenea, Business Entrepreneurship la Dordt University, în Iowa, SUA, unde urma programul de International Business Management.
Universitatea americană a transmis un mesaj de condoleanțe, descriindu-l pe tânărul fotbalist drept „un student curios, cu o inimă caldă și o dorință autentică de a învăța.”