MENIU

Tragedia SMURD Iaşi din Republica Moldova. Pompierii fac donaţii pentru un monument

Elicopterul Smurd

Gest impresionant al autorităţilor din Republica Moldova. La Haragâş, localitatea unde şi-au pierdut viaţa cei patru membri ai echipajului SMURD Iaşi, a început amenajarea unui monument. Până acum lucrările s-au făcut din bani adunaţi doar de pompierii din Basarabia. Fondurile s-au epuizat însă, iar vecinii de peste Prut cer ajutor, transmite Realitatea TV.

Au trecut patru luni de când elicopterul SMURD Iaşi s-a prăbuşit în Republica Moldova, în timpul unei misiuni de salvare. Toţi cei patru membri ai echipajului au pierit în teribilul accident, însă memoria lor nu a fost uitată.

La Urgenţele din Iaşi arde în continuare o lumânare în amintirea lor, iar la locul tragediei se fac eforturi pentru ridicarea unui monument. Iniţiativa a fost a pompierilor basarabeni care au donat până acum 60.000 de lei. Mai este nevoie de peste 200.000 de lei.

"Această construcţie a început deja din iniţiativa colegilor moldoveni. E vorba de un drum de acces, o troiţă în locul impactului cu copacii în momentul producerii accidentului şi apoi un monument propriu zis", a spus Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU SMURD Iaşi.

Apelul a ajuns şi la pompierii din ţara noastră care au început deja să doneze pentru ca amintirea colegilor să nu piară. Asistenta-şefă de la urgenţele din Iaşi încă păstrează o ultimă hârtie cu scrisul colegului ei, asistentul Gabriel Sandu.

"Sperăm să avem ajutor din partea autorităţilor şi a tuturor persoanelor pentru care au însemnat ceva aceşti oameni şi ca sacrificiul lor, până la urmă, acel loc să aducă aminte că nişte oameni şi-au dat viaţa să salveze alţi oameni", spune Mihaela Maxim, asistent-şef UPU SMURD Iaşi.

Colegii din Republica Moldova continuă strângerea de fonduri.

"Cu sprijinul ambasadei României din Republica Moldova avem un concert de caritate în urma căruia fondurile vor fi folosite pentru construirea acesti monument memorial la locul acelui accident aviatic", a spus Diana Ţurcanu, purtător de cuvânt al Departamentului pentru Situaţii Excepţionale din Republica Moldova.

Monumentul ar trebui să fie gata la începutul lunii decembrie, când va avea loc şi slujba de pomenire de şase luni a celor patru membri ai echipajului: Mihaela Dumea, Gabriel Sandu, Voicu Şocae şi Doru Gavril.

 
Mai multe articole despre:
smurd iasi