MENIU

Toni Greblă lămurește misterul: Caprele există acolo unde au fost. Nu mai doresc nicio funcție

Fostul judecător CCR Toni Greblă a declarat joi că nu își mai dorește să ocupe vreo funcție, susținând că acuzația că ar fi încercat să vândă 50 de capre de la ferma sa din Gorj este o "poveste".

Declarația a fost făcută la sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), unde s-a judecat contestația DNA față de decizia instanței de nu-l aresta la domiciliu pe fostul judecător al CCR, într-un dosar în care este acuzat de mai multe infracțiuni, printre care și trafic de influență.

"Eu, în prezent, nu mai am nicio funcție și nici nu mai doresc să mai am vreo funcție. Față de cererea anterioară a DNA nu a mai apărut niciun element nou în dosar. Poziția mea este că nu am comis niciuna din faptele care mi se impută", a spus Greblă. În legătură cu acuzația DNA că ar fi încercat să vândă 50 de capre, Toni Greblă a spus că aceasta este "o poveste" și nu există niciun argument rațional ca împotriva lui să fie luată o măsură preventivă.

"Caprele există acolo unde au fost. Se zice că aș fi încercat să înstrăinez aceste capre pentru a obține un avans de 5.000 euro pentru un împrumut. Nu aveam nevoie de împrumut. Un avocat de prin Ploiești, pe care nu îl cunosc, s-ar fi oferit să facă un proiect de contract, fie de împrumut, fie de vânzare-cumpărare, nu am înțeles prea bine despre ce e vorba, pentru că nu auzisem în viața mea de acel avocat, și l-aș fi rugat pe el prin intermediar. Dacă aș fi dorit un proiect de vânzare-cumpărare, l-aș fi făcut eu și nu aș fi apelat la nu știu cine din Ploiești", a declarat Toni Greblă.

 Mai multe pe Agerpres