MENIU

Toader: Proiectul de modificare a Codurilor penale, trimis la CSM și Ministerul Public

<p>Ministrul Justiţiei&nbsp;</p>

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat, joi, că a trimis la CSM, PÎCCJ, DNA și DIICOT proiectul de lege privind modificarea Codurilor penale pentru punerea de acord cu deciziile Curții Constituționale.

"Este vorba de legea de modificare a Codului penal și de procedură penală pentru punerea de acord cu deciziile Curții Constituționale, dar și transpunerea unei directive din 2014 privind confiscarea extinsă. În cazul directivei era depășit termenul de transpunere, ne-a notificat Comisia și ne-a băgat în procedură prealabilă de infringement", a precizat Tudorel Toader, potrivit Agerpres.

El a adăugat că le-a dat termen pentru formularea unor eventuale propuneri reprezentanților acestor instituții până pe 13 aprilie.

Totodată, ministrul Justiției a anunțat că după ce va primi punctele de vedere, va publica proiectul de lege pe pagina de internet a ministerului, îl va pune în dezbatere publică pentru 30 de zile și va organiza două întâlniri "cu cine vrea să vină".

În ceea ce privește legile justiției, Tudorel Toader a arătat că încă așteaptă punctul de vedere al CSM.

Miercuri, Tudorel Toader anunța că proiectul de lege pentru punerea în acord a prevederilor Codurilor penale cu deciziile Curții Constituționale va fi trimis în dezbatere publică și în procedură parlamentară, reiterând că nu va propune un prag pentru abuzul în serviciu.

Mai multe articole despre:
Parchet CSM toader Coduri Penale