MENIU

Testele non-invazive pe bază de salivă vor ajunge în țară cu ÎNTÂRZIERE. Anunț de ULTIM MOMENT al ministrului Cîmpeanu

Primele teste de salivă comandate de statul român vor ajunge în țară cu întârziere. Mai exact, primul lot, așteptat să ajungă astăzi, în România, va fi livrat mâine, cu o zi mai târziu decât au anunțat autoritățile române. 

„Primul termen de livrare este azi... Azi dimineață am aflat că din cauza unor probleme de transport internațional livrarea se va face mâine la IGSU”, a afirmat ministrul interimar al Educației, Sorin Cîmpeanu, la finalul audierilor din Parlament pentru formare noului Guvern.

Potrivit ministrului de resort, următorul lot de teste va ajunge în România în prima parte a lunii decembrie.

„IGSU a semnat contractele, mai are în curs de semnare și alte patru contracte”, a arătat acesta.

Livrarea în teritoriu se face eșalonat astfel încât testele să ajungă în școli în 24 de ore.

Reamintim că, potrivit regulilor stabilite de autorități, testarea periodică cu teste rapide antigen efectuate din proba de salivă se va realiza în prima și în a patra zi lucrătoare a săptămânii, înaintea începerii orelor de curs.

Testarea se va efectua în sala de clasă sau în alte spatii, sub îndrumarea cadrului medical sau a persoanelor responsabile desemnate din cadrul unității de învățământ, dar și la domiciliu, sub îndrumarea părinților.

Persoanele responsabile din cadrul unităților de învățământ vor fi instruite privind colectarea testelor cu rezultat pozitiv, acestea fiind considerate deșeuri medicale cu potențial infecțios, mai spuneau autoritățile, în ordinul comun semnat de Ministerul Educației și cel al Sănătății.