Terenuri din domeniul public Oțelu Roșu, posesii suspecte și donații în familie: Cazul Grigore Goja - DOCUMENTE
Viceprimarul cu atribuții de primar și actual candidat PSD la Primăria Oțelu Roșu este chemat să dea explicații publice privind terenuri atribuite ilegal, susțin voci din comunitate. Grigore Goja, actualul candidat la Primăria Oțelu Roșu din partea PSD, viceprimar cu atribuțiuni de primar din decembrie 2024, când fostul primar Luca Mălăiescu a fost ales senator, se află în mijlocul unui scandal legat de atribuirea unor terenuri aflate în proprietatea statului.
Deși acesta susține că nu a semnat niciodată vreo adeverință de posesie pentru terenuri, realitatea din acte arată cu totul altceva. Patru astfel de adeverințe, semnate direct pe numele soției sale, Goja Maria Bristena, au fost emise pentru următoarele suprafețe, aparținând Statului Român – UAT Oțelu Roșu:
•8.000 mp
•2.436 mp
•3.423 mp
•1.627 mp
Documente datează din anul 2020, iar în data de 11 septembrie 2024, terenurile au fost donate sub formă de proprietate către fiica familiei, Goja Naomi Alessandra.
Contactat de Realitatea.net, Contactat de Realitatea.net, viceprimarul a afirmat că este vorba de terenuri pe care el și familia sa le folosesc de circa două decenii și care nu figurau ca fiind în posesia nimănui. După modificarea legii cadastrului, în 2019, a făcut acte de posesie pe suprafețele respective, iar după 3 ani, tot conform legii, a devenit proprietar. În aceeași situație, a explicat Grigore Goja, s-au aflat sute de localnici care au intrat în posesie unor suprafețe de teren fără proprietari.
Potrivit legislației în vigoare, eliberarea unei adeverințe de posesie trebuie să fie validată prin semnătura mai multor funcționari: secretar, agent agricol, inspector de urbanism și inspector taxe și impozite. Cu toate acestea, documentele menționate conțin o singură semnătură.
Grigore Goja a explicat, pentru Realitatea.net, că nu este nevoie de astfel de semnături, pentru că solicitarea privind punerea în posesie trece prin biroul cadastral și cel de taxe, pentru elibera certificat fiscal, deci nu pot ajunge pe masa primarului fără a avea toate avizele precizate de lege.
Pe de altă parte, situația terenurilor care au intrat în proprietatea familiei Goja nu este una izolată. Se vorbește și despre alte posesii acordate în mod similar – printre care o alocare de 10 hectare de teren neidentificat către o singură persoană, teren aflat în zona Cireșa, care aparține comunității.
Cât despre alte situații sensibile, precum procesele APIA legate de pășuni și animale, acestea sunt deja publice pe portalul instanțelor, Tribunalul Caraș-Severin având mai multe dosare înregistrate pe această temă.