MENIU

"Teodorovici nu e bezmetic sau tont, dar e toxic". Reacție dură după ultima idee a ministrului

Deputatul USR Stelian Ion a criticat dur ieșirea ministrului Finanțelor Eugen Teodorovici potrivit căreia se impun măsuri, la nivel european, pentru a combate exodul creierelor. Reprezentantul Opoziției spune că Teodorovici se dovedește a fi unul dintre cele mai toxice personaje din guvern.

"Deși nu pare bezmetic ca Daea, nici tont ca Dăncilă, nici ticălos ca Tăriceanu sau Dragnea, nici cu profil de bișnițar ca Vâlcov, nici cu conduită de aparatcic ca Toader, nici mitocan ca Nicolae Șerban, Teodorovici este unul dintre cele mai toxice personaje ale acestei guvernări", a scris deputatul USR, pe twitter.

Reacția deputatului USR vine după ce Teodorovici a prezentat sâmbătă, în fața colegilor din Ecofin un nou proiect prin care vrea să limiteze libertatea de muncă în UE. În urmă cu patru luni, a avut o propunere controversată ca românii să aibă drept limitat de lucru în străinătate, pe baza unui singur permis de muncă, valabil pentru maximum 5 ani într-o anumită ţară.

Acum, Teodorovici vine cu ideea unui "pachet agresiv" care să limiteze mobilitatea, iar mesajul a fost adresat oficial în mega-întâlnirea cu șefii Finanțelor din UE!

Orlando Teodorovici lovește din nou și vrea să limiteze libertatea de mișcare a românilor în UE

"Poate în timpul Preşedinţiei române voi invita ţările care trimit lucrători în străinătate la o discuţie, să vedem ce e de făcut. Ar trebuie să ne gândim la un pachet agresiv care să aducă o soluţie, pentru că nu putem să ne atingem obiectivele în situaţia actuală, de aceea discutăm acum despre scăderea competitivităţii, despre cheltuieli diferite, aspecte care sunt influenţate de această mobilitate intra-europeană. Deci trebuie să încurajăm această mobilitate, dar trebuie şi să ţinem cont de tipul de măsuri pe care trebuie să le aplicăm pentru a nu fi afectaţi noi toţi", a afirmat Eugen Teodorovici. Ideile pe larg aici

După ce în urmă cu patru luni a venit cu ideea limitării la 5 ani a permisului de muncă în țările UE, Teodorovici a explicat ulterior că intervenția sa a fost interpretată greșit și că nu atentează la niciuna dintre libertățile fundamentale ale cetățenilor UE, cum este libera circulație a persoanelor, a mărfurilor și serviciilor.

Mai multe articole despre:
eugen orlando teodorovici