MENIU

Criza carburanților: O țară europeană a ajuns la fundul sacului și a dispus eliberarea a 325.000 tone de țiței din rezervele strategice

Criza carburanților

Parlamentul Austriei a aprobat miercuri eliberarea a 325.000 de tone metrice de țiței din rezervele sale strategice, măsură ce face parte din inițiativa lansată recent de Agenția Internațională a Energiei (IEA) pentru stabilizarea pieței petroliere, după escaladarea războiului din Iran.

Eliberarea acestei cantități de țiței, începând cu 1 aprilie, pentru o perioadă de șase luni, a fost adoptată în cadrul comisiei principale a Parlamentului cu majoritatea necesară de două treimi din voturi, a informat Parlamentul printr-un comunicat.

În afară de deputații coaliției tripartite aflate la putere - conservatorii, social-democrații și liberalii - au votat în favoarea acestei măsuri și ecologiștii -'Verzii', în timp ce formațiunea ultranaționalistă din opoziție FPA a votat împotrivă.

Volumul de țiței, echivalentul a 2,3 milioane barili, va fi oferit la prețul pieței consorțiului energetic OMV, operatorul unicei rafinării din Austria, cu angajamentul că toată cantitatea de combustibili produsă va fi vândută exclusiv în țară.

Consilul Economic și Social a respins proiectul de Ordonanță a Guvernului pentru plafonarea prețurilor la carburanți

În prezent, Austria are pline rezervele strategice de petrol, acestea fiind suficiente pentru a acoperi consumul național timp de 90 de zile, un nivel care se va reduce în următoarele 11 zile dacă se utilizează tot petrolul pus la dispoziție.

Se estimează că eliberarea de țiței va avea loc în diferite faze. Prima constă într-o ofertă de 65.000 tone pentru OMV, în aprilie.

Austria a optat pentru oferirea de țiței și nu de produse rafinate stocate pentru cazuri de urgență, considerând că 'este mai bine pregătită în prezent comparativ cu 2022 (când invazia rusă în Ucraina a declanșat o altă criză energetică)', a afirmat ministrul Economiei, conservatorul Wolfgang Hattmannsdorfer, în fața parlamentarilor.

După ce a subliniat că securitatea aprovizionării energetice este 'o prioritate absolută', ministrul a menționat, însă, că în acest moment este încă timp pentru rafinarea țițeiului cu scopul de a obține produse rafinate, precum benzina și motorina.

OUG pe carburanți: Reducere de 50 de bani la pompă, dar risc de faliment pentru 80% din firmele petroliere