MENIU

Tentativă de suicid la Bastionul din Timișoara. Un bărbat de 36 de ani a amenințat că se aruncă de pe clădire

Momente tensionate, vineri, în centrul Timișoarei, după ce un bărbat de 36 de ani a urcat pe clădirea Bastionului Maria Theresia și a amenințat că se aruncă în gol.

Individul a fost salvat

Incidentul a fost semnalat prin mai multe apeluri la 112. La fața locului au intervenit rapid echipaje ale Jandarmeriei, Poliției, pompierilor și Serviciului de Ambulanță. În timp ce polițiștii și pompierii încercau să poarte un dialog cu bărbatul pentru a-l calma, jandarmii au montat un dispozitiv special de intervenție. Momentul decisiv a venit când aceștia au reușit să îl surprindă și să îl coboare în siguranță, fără ca acesta să sufere vreo rană.

După salvare, bărbatul a fost preluat de cadrele medicale și transportat la Spitalul de Psihiatrie din Timișoara, pentru evaluare și îngrijire de specialitate.

Autoritățile reamintesc că persoanele aflate în criză emoțională pot apela la linii de sprijin specializate, unde pot primi ajutor înainte ca situațiile să devină critice.