MENIU

Tensiune maximă în sala de judecată la procesul lui Călin Georgescu. Avocații acuză judecătorul că se poartă ca un procuror

Tensiune maximă în sala de judecată la procesul lui Călin Georgescu, după ce liderul suveranist a contestat prelungirea măsurii controlului judiciar cu încă 60 de zile. Avocații acestuia au acuzat judecătorul că «nu a dezbrăcat roba de procuror»

Informații obținute în premieră și în exclusivitate de Realitatea PLUS din sala de judecată arată că avocații candidatului respins de sistem au avut o reacție extrem de vehementă, acuzând comportamentul magistratului.

Potrivit acestora, judecătorul ar fi manifestat „o atitudine ce denotă rea‑voință și o lipsă de imparțialitate”, iar modul în care conduce ședința „nu denotă existența unui echilibru specific unui judecător”.

Surse prezente la fața locului au declarat pentru Realitatea PLUS că discuția tensionată a pornit de la maniera în care instanța a tratat părțile din dosar. Avocații susțin că abordarea magistratului seamănă „mai degrabă cu cea a unui procuror”, acuzație care ridică semne serioase de întrebare asupra modului în care este gestionat procesul.

De altfel, chiar înainte de a intra în sală, unul dintre avocații apărării afirma că „sunt șanse minime de revocare a controlului judiciar, pentru că dl. președinte încă nu a dezbrăcat roba de procuror ca să o îmbrace pe cea de judecător, însă noi suntem persuasivi și perseverenți”.

 
 
Mai multe articole despre:
calin georgescu proces avocati judecatori