MENIU

Te gândeşti serios la căsătorie? Iată 10 tipuri de bărbaţi pe care ar trebui să-i tai de pe listă

Căsătoria este un pas foarte important în viaţa oricărei femei, dar mai mult decât atât, înseamnă o alegere pe viaţă. De care ar trebui să nu ne pară rău niciodată.

Cu toate acestea, există şi câteva tipuri de bărbaţi care nu sunt făcuţi pentru căsătorie şi pe care ar fi mai bine să-i evitaţi.

1. Cei care trimit sms-uri în mijlocul nopții. Știi tipul acela de persoană care îți scrie doar când are nevoie de ceva sau simte nevoia să vorbească, și se trezește fix în mijlocul nopții să trimită un SMS? Pot să treacă zile întregi fără să auzi de el, iar la un moment dat trimite un clasic: "Hey, cmf? Mă gândeam la ține". Dacă nu manifestă un interes constant, nu e persoană potrivită.

2. Pierde-vară. E genul de bărbat care nu are vise sau aspirații și căruia îi lipsește ambiția. De obicei, se pricepe de minune la vorbe, dar nu-i reușește niciodată nimic. Dacă vrei un viitor stabil, ar fi bine să-l eviți.

3. Mincinosul. Evită-l pe cel care inventează constant lucruri, care îți ascunde adevărul, care înflorește poveștile și încearcă să te ducă inteligent cu zăhărelul. Ai nevoie în viață de cineva pe care să te poți bază și care să își ia angajamentul că îți va spune adevărul, indiferent de cât de rău ar fi.

4. Neseriosul. E bărbatul acre amâna întâlnirile, întârzie, reprogramează. Nu poate niciodată să se țină de cuvânt și are o lista de priorități în care tu nu ocupi primul loc.

5. Infidelul. Mai are nevoie de vreo descriere? A călcat strâmb nu o data, dar cu toate acestea se jură că nu se va mai repetă și cere constant o a două șansa. Nu o merită, renunță la el și caută un bărbat care să te merite.

6. Petrecărețul. Nu-i stă gândul la job sau la lucruri serioase, ci se gândește la ce petreceri să mai meargă, ce festivaluri mai sunt în oraș, ce călătorii ar trebui să facă, în ce vacanțe își mai dorește să plece. Nu e rău că-și dorește să trăiască clipă, dar în viață mai contează și muncă, nu doar distracția.

7. Falsul. Susține că e ceva ce nu e. Dacă vorbești cu el, îți va spune mereu că are mai multe lucruri decât are, că e prieten cu oameni sus-puși, că salariul e mai mare decât e s.a.m.d. Chiar îți dorești în preajmă tău un astfel de bărbat?

8. Ipocritul. Își schimbă opiniile și credințele după cum bate vântul. Azi e pro drepturile homosexualilor, mâine îi acuza. Azi e democrat, mâine e liberal. Nu știi niciodată ce crede cu adevărat fiindcă își schimbă constant părerile.

9. Casanova. Chiar dacă nu l-ai prins în flagrant delict, îl vezi că flirtează cu tot felul de domnișoare și se folosește de farmecul personal pentru a obține o mulțime de favoruri. Având-l aproape, vei stă mereu să te întrebi dacă nu cumva va trece și la pasul următor, dincolo de flirt, și te va înșela.

10. Nesimțitul. Nu respectă nimic și pe nimeni din jurul lui, nici măcar pe ține. Se comportă urât, crede că e cel mai bun și are mereu o atitudine îngâmfată. Nu ai nevoie de un astfel de bărbat în viață ta și ar fi bine să îți îndrepți atenția către cineva care să se respecte, respectându-i pe ceilalți.

Mai multe articole despre:
nuntă bărbaţi căsătorie cuplu tipuri de barbati