MENIU

Taxa primarului Firea privind vinieta în Capitală este ILEGALĂ și încalcă norme constituționale

Gabriela Firea

Gabriela Firea a anunţat, săptămâna trecută, un proiect prin care, de la 1 ianuarie 2020, toate vehiculele care nu sunt înmatriculate în Bucureşti sau Ilfov vor putea intra în Capitală numai după achitarea unei viniete. Acest lucru este ilegal și încalcă norme constituționale, dar și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, a explicat un avocat pentru realitatea.net. 

TAXA privind vinieta în Capitală este ILEGALĂ, explică avocatul Tudor Mihai Iorga. 

"Din punct de vedere juridic, mă îndoiesc de faptul că o astfel de hotărâre a Consiliului Local va intra în vigoare și va produce efecte. Spun asta deoarece ar încălca în mod flagrant normele constituționale, dar și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene. În acest sens, legea fundamentală consacră principii imperative referitoare la:

(i) egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări;

(ii) garantarea dreptului la liberă circulație;

(iii) restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți exclusiv prin lege, nu prin hotărâri ale consiliilor locale.
Totodată, să ne amintim că instanța europeană, în iunie, a decis că taxa pe autostradă pe care Germania voia să o impună tuturor șoferilor străini, nu și celor autohtoni este discriminatorie și încalcă dreptul Uniunii Europene. Mă aștept ca autoritățile locale să țină cont de aceste prevederi și să demonstreze că proiectul de hotărâre a fost doar o decizie neinspirată.", spune avocatul Tudor Mihai Iorga. 

 

Gabriela Firea așteaptă opinii de la cetățeni privind vinieta. A înființat un tel verde

Primarul general Gabriela Firea a înființat un tel verde pentru cetățenii care doresc să vină cu propuneri legate de măsura privind introducerea unei viniete în Capitală. 

Edilul șef a reiterat faptul că acest proiect este absolut necesar pentru că Bucureștiul se află printre cele mai poluate orașe din țară. 

”Va rog sa-mi transmiteti la adresa de mail oxigen@pmb.ro si tel verde 0800 800 868 sugestiile, propunerile de imbunatatire privind proiectul anuntat saptamana trecuta, care vizeaza limitarea accesului autoturismelor poluante in Bucuresti si introducerea vinietelor Oxigen B si C.

Vom armoniza textul in functie de opiniile primite. 
Este un proiect absolut necesar, suntem pe locul 6 in Europa ca nivel de poluare. In top 5 al celor mai poluate orase din Romania figureaza : Iasi, Cluj-Napoca, Brasov, Bucuresti, Ploiesti. Urmate de Timisoara, Oradea, Sibiu etc. 
Principalul motiv este traficul intens cu autoturisme neprietenoase cu mediul. Orice idee constructiva este binevenita!”, a scris Gabriela Firea pe Facebook.

Reamintim că Gabriela Firea a anunţat, săptămâna trecută, un proiect prin care, de la 1 ianuarie 2020, toate vehiculele care nu sunt înmatriculate în Bucureşti sau Ilfov vor putea intra în Capitală numai după achitarea unei viniete. De asemenea, toate autovehiculele sub Euro 3, indiferent unde sunt înmatriculate, nu vor mai putea să circule în centrul Capitalei.

Va exista o taxă de 10 lei pe zi pentru mașinile care nu sunt înregistrate în București şi de 1900 lei pe an. Mai mult, și mașinile non-euro, euro 1 și 2 vor fi taxate.

Măsura Firea, TAXATĂ! Șoferii din București și Ilfov vor plăti viniete în Comarnic

Mai multe articole despre:
Gabriela Firea vinieta