Țările membre UE, AVERTIZATE: Vor exista „lacune” în furnizarea vaccinului antiCovid. Află MOTIVUL
Reprezentanții companiei germane BioNTech avertizează asupra faptului că vor exista „lacune” în furnizarea vaccinului antiCovid în Uniunea Europeană. Motivul, spun aceștia, este aprobarea lentă a acestuia. „În acest moment situaţia nu arată bine,” a afirmat Ugur Sahin, CEO-ul BioNTech, potrivit Mediafax.
În prezent, BioNTech lucrează alături de Pfizer pentru a spori producţia vaccinului COVID-19.
Startup-ul german a condus cursa vaccinurilor, dar întârzie în Uniunea Europeană din cauza aprobării relativ târzii din partea autorităţii de reglementare.
Astfel de întârzieri au avut loc chiar în Germania, acolo unde- în unele regiuni vaccinările au fost oprite după doar câteva zile de la debutul campaniei de vaccinare.
„În acest moment situaţia nu arată bine, deoarece există o lipsă de alte vaccinuri aprobate şi trebuie să umplem golul cu vaccinul nostru", a declarat Ugur Sahin.
Potrivit oficialului, BioNTech speră să lanseze o nouă linie de producţie în Marburg, Germania, înainte de februarie, cu posibilitatea de a produce 250 de milioane de doze de vaccin în prima jumătate a anului 2021.
Un moment de respiro ar putea fi oferit de vaccinul produs de Moderna, care ar putea să fie aprobat de Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) pe 6 ianuarie.