MENIU

Țara care dorește să testeze experimentul banilor fără muncă. Venitul universal necondiționat, un pas mai aproape de a deveni realitate

Marea Britanie testează venitul universal necondiționat. 30 de oameni vor primi un venit lunar de 1.600 de lire, bani în schimbul cărora nu trebuie să facă nimic. Prin acest experiment se ia în calcul că, pe viitor, inteligenta artificiala va reduce numărul slujbelor, iar oamenii vor supraviețui cu ajutorul minim garantat. 

Cele 30 de persoane care vor fi supuse testării vor fi supravegheate pentru a vedea efectele asupra vieții lor și asupra sănătății mentale și fizice.

Societatea noastră va avea nevoie de o formă de venit de bază în anii următori, având în vedere schimbările climatice, perturbările tehnologice și tranziția industrială care ne așteaptă. Acesta este motivul pentru care construirea bazei de dovezi și implicarea publicului acum este atât de importantă, astfel încât terenul să fie bine pregătit pentru punerea în aplicare la nivel național. A afirmat directorul organizației.

Totul vine după ce tot mai multe țări au preluat modelul în care inteligența artificială ia locul muncii fizice iar oamenii primesc la schimb un venit universal cu care să poată supraviețui în limita venitului minim pe economie.

Într-o prezentare demnă de filmele SF, noul robot Thomas arată cum poate face față lejer cerințelor din domeniul relațiilor cu publicul:

„Numele meu este Thomas și vin din Australia pentru a te cunoaște. (...) Cele mai bune abilități ale mele sunt interacțiunea cu oamenii la nivel conversațional. Și altă abilitate este să compun poezii sau să scriu impresii din filme,” spune robotul.

Alte astfel de proiecte sunt în curs de desfășurare și în alte state. În Țara Galilor, guvernul desfășoară un program prin care plătește 1.600 de lire sterline pe lună, timp de doi ani, tinerilor care părăsesc sistemul de îngrijire. De asemenea, guvernul a transmis că va prezenta un raport cu privire la rezultate după ce se va încheia procesul de testare. 

„Societatea noastră va avea nevoie de o formă de venit de bază în anii următori, având în vedere schimbările climatice, perturbările tehnologice și tranziția industrială care ne așteaptă. Acesta este motivul pentru care construirea bazei de dovezi și implicarea publicului acum este atât de importantă, astfel încât terenul să fie bine pregătit pentru punerea în aplicare la nivel național”, a spus Will Stronge, directorul organizației Autonomy.