Tânără româncă condamnată în Londra după ce a furat cosmetice de lux de 350.000 de euro. Bianca este mama a trei copii - VIDEO
O tânără mamă din România a fost condamnată la 32 de luni de închisoare în Marea Britanie, după ce a fost prinsă furând produse cosmetice și parfumuri de lux în valoare de aproximativ 350.000 de euro din mai multe magazine din Londra.
Furturi repetate și organizate
Bianca Mirică, în vârstă de 20 de ani, mamă a trei copii, a sustras bunuri de la un important retailer de produse de sănătate și frumusețe, acționând împreună cu o bandă de crimă organizată, potrivit informațiilor publicate de Daily Mail. Grupul, alcătuit în mare parte din femei, inclusiv minore, funcționa după o schemă bine pusă la punct: o membră distrage atenția agenților de pază, în timp ce celelalte „curăță rafturile” și monitorizează persoanele din jur care ar putea raporta furtul.
Într-un videoclip distribuit de Poliția Metropolitană se poate observa cum Bianca își umple geanta cu produse de lux, în timp ce complicele sale stau de pază. În aceeași înregistrare, un ofițer de poliție anunță persoanele din magazin despre arestările efectuate.
Operațiune împotriva bandei
Poliția a transmis: „Un hoț prolific a fost închis pentru furtul din magazine de cosmetice și parfumuri în valoare de 299.000 de lire sterline. A fost condamnată la 32 de luni de închisoare. Echipa noastră din West End folosește multiple tactici pentru a desființa bandele de crimă organizată. Această operațiune a dus deja la 16 arestări în cadrul a opt mandate emise în nordul Londrei.”
Bianca Mirică provine dintr-o comunitate din județul Vâlcea și avea antecedente pentru furturi, inclusiv două incidente în România și alte condamnări anterioare pentru furt de produse alimentare. În mai 2024, ea a furat cosmetice din 11 magazine Boots, fiind ajutată de alte patru-cinci fete, dintre care una avea doar 16 ani.
Judecătorul care a emis sentința a respins scuzele tinerei: „Expresiile dumneavoastră de remușcare trebuie tratate cu prudență și nu pot fi considerate sincere. Nu mă îndoiesc că vă pare rău că sunteți acum în arest, dar mă îndoiesc că vă pare rău pentru infracțiunile comise.”