MENIU

Tânăr agresat de angajatul unei ambulanțe, după ce a provocat un scandal-monstru la beție, alături de un prieten. Anchetă uriașă în Olt

Tânăr agresat de angajatul unei ambulanțe, după ce a provocat un scandal-monstru la beție, alături de un prieten. Anchetă uriașă în Olt

Anchetă uriașă în județul Olt după ce un tânăr a fost agresat într-o ambulanţă, iar imaginile au apărut în spaţiul public. Tânărul ar fi fost lovit și înjurat de un angajat al Serviciului de Ambulanță în momentul în care era transportat spre spital pentru a fi evaluat medical. Anterior, acesta şi un prieten de-al său au provocat scandal, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice şi au fost amendaţi de poliţişti.

Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 7 Dăneasa au intervenit, duminică seara, în urma unui apel la numărul unic de urgență 112, la o sesizare privind un conflict între un bărbat şi doi tineri din comuna Stoicăneşti.

”Din primele verificări, a rezultat că cei doi tineri, în vârstă de 16 şi 17 ani, se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice şi ar fi adresat injurii unor persoane din localitate. Aceştia au fost sancţionaţi contravenţional, cu amendă în valoare de 100 de lei fiecare, conform Legii nr. 61/1991.Ulterior, în jurul orei 21:40, o nouă sesizare a fost primită prin SNUAU 112, prin care se reclama faptul că cei doi tineri ar fi fost agresaţi fizic de către poliţişti. Cu privire la aspectele reclamate, se efectuează verificări în vederea stabilirii veridicităţii informaţiilor. Totodată, cei doi tineri au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, pentru evaluare medicală”, au afirmat poliţiştii.

Ei au afirmat că în spaţiul public au apărut imagini în care un angajat al Serviciului de Ambulnaţă loveşte unul din tineri.

”De asemenea, având în vedere imaginile apărute în spaţiul public în care un angajat al serviciului de ambulanţă este surprins adresând injurii şi agresând fizic unul dintre tineri, a fost sesizat parchetul competent, care a dispus începerea cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de purtare abuzivă.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt tratează cu maximă seriozitate orice sesizare privind presupuse abuzuri sau comportamente neconforme din partea personalului propriu sau a altor instituţii partenere. Subliniem că, până la finalizarea verificărilor, nu pot fi emise concluzii ferme, iar toate părţile implicate beneficiază de prezumţia de nevinovăţie”, a mai precizat sursa citată.

În imaginile apărute în spaţiul public se observă cum un angajat al Serviciului de Ambulanţă loveşte cu palma peste faţă un tânăr şi îl înjură.