Surse: 20 de tineri români, care se aflau la un festival în Dubai și au pierdut avionul, vor fi aduși acasă împreună cu premierul Marcel Ciolacu
20 de români care au pierdut avionul atunci când se întorceau din Dubai vor fi aduși acasă de premierul Marcel Ciolacu.
Surse: 20 de tineri care participau la un festival in Dubai au pierdut avionul. Tinerii sunt din Sibiu și urmează să revenină acasă împreună cu premierul.
Ambasada României le-a asigurat cazare în Abu Dhabi și ține legătură cu ei.
Oraşul Dubai a fost paralizat, din cauza inundaţiilor provocate de ploi torenţiale record.
Emiratele Arabe Unite au înregistrat cele mai abundente precipitaţii de la începutul înregistrărilor, în 1949, potrivit Centrului Naţional de Meteorologie, citat de agenţia de presă de stat Wam.
Ploile torenţiale au provocat inundaţii puternice, obligând Aeroportul Internaţional din Dubai, unul dintre cele mai aglomerate din lume, să devieze o parte din zborurile sale.