MENIU

SURPRIZĂ - Radu Banciu a anunţat cum a câştigat, de fapt, Klaus Iohannis alegerile

Jurnalistul Radu Banciu a comentat afirmaţiile lui Crin Antonescu, dar a şi analizat cursa electorală în care s-a aflat implicat noul preşedinte al României, Klaus Iohannis.

"Crin Antonescu spune așa: de această dată, spre deosebire de 2009 sau 2004, am avut nu doi politicieni față în față ci un politician sau un om nepolitician.  Sau cum am zis noi, unul care vorbește și unul care nu vorbește. 

El s-a comportat ca un om de bun simţ care tocmai prin această atitudine, chiar dacă nu a oferit proba unor competenţe politice, a unui proiect politic, a fost de ajuns>>. A rezumat bine, mai ales că vine din partea unui om implicat. El a fost mătrășit de Ponta și Iohannis în gândul de mărire a celor doi", a comentat realizatorul.

"Ioahnnis a câștigat de unul singur, ca un maratonist solitar, nebăgat în seamă de pluton, de etiopieni și kenyeni, s-a desprins și s-a dus de unul singur, mirându-se și el de șansa pe care o are. Blaga, Videanu, nu au niciun merit, dimpotrivă, ei l-au tras înapoi cât au putut, prin prezența lor. Românii au decis votul celui de care se temeau mai puțin, despre care știau atât de puțin. clasa politică a fost învinsă aici. Oricine ar fi fost adversarul lui Iohannis din clasa politică în locul lui Ponta ar fi pierdut la cum au evoluat lucrurile", a mai spus Radu Banciu, potrivit b1.ro.

Mai multe articole despre:
Radu Banciu iohannis alegerile