MENIU

Surprins de aparatul radar cu 195 de km/h în oraș. Amenda a fost pe măsură

Foto arhivă

Un tânăr în vârstă de 22 de ani a fost depistat de poliţişti cu ajutorul aparatului radar, conducând un autoturism cu o viteză de 195 km/h pe o stradă din municipiul Târgu Mureş, a anunţat, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş.

„Poliţiştii mureşeni au depistat pe raza municipiului Târgu Mureş, ieri noapte, un şofer ce conducea un autoturism cu o viteză de peste 190 de km/h. Tânărul, în vârstă de 22 de ani, a fost depistat de poliţişti cu ajutorul aparatului radar, pe strada Insulei din municipiu, conducând cu o viteză de 195 km/h. Conform legislaţiei în vigoare, acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 2.900 de lei pentru depăşirea vitezei regulamentare”, a precizat IPJ Mureş, într-un comunicat de presă.

Poliţiştii i-au reţinut tânărului permisul de conducere pentru o perioadă de 90 de zile. 

Mai multe articole despre:
radar targu mures viteza 195 km h politia rutiera