MENIU

"SUNT FALIT, îmi declar insolvenţa". Cea mai aşteptată LEGE din România

<p>Legea insolvenţei persoanelor fizice merge mai departe</p>

INSOLVENŢA PERSOANELOR FIZICE, cea mai aşteptată lege din România, a primit aviz favorabil din partea Guvernului Ponta, în ciuda opoziţiei exprese a FMI, şi îşi va continua drumul spre legiferare în Parlamentul României.

INSOLVENŢA PERSOANELOR FIZICE. Legea privind insolvenţa persoanelor fizice ar urma să protejeze persoanele fizice, debitori de bună credinţă, de situaţia în care, sufocaţi de cumulul de datorii pe care trebuie să le ramburseze, ajung în imposibilitate de plată, scrie CursDeGuvernare.ro.

INSOLVENŢA PERSOANELOR FIZICE. Debitorul va fi considerat în imposibilitate de a-şi achita datoriile la scadenţă dacă este incapabil să îşi achite două sau mai multe datorii, faţă de doi sau mai mulţi creditori, în decurs de peste 30 de zile de la data scadentă a acestora.

INSOLVENŢA PERSOANELOR FIZICE. În această situaţie, persoana va avea dreptul să depună o cerere de “insolvenţă” şi o propunere de plan pentru rambursarea datoriilor.

INSOLVENŢA PERSOANELOR FIZICE. Instanţa nu va putea refuza deschiderea procedurii de insolvenţă exclusiv în temeiul faptului că debitorul nu are destule bunuri să acopere costurile procedurii, costurile urmând astfel să fie suportate de către stat.

INSOLVENŢA PERSOANELOR FIZICE. Când solicită iniţierea procedurii de insolvenţă, debitorul trebuie să facă un raport al bunurilor pe care le deţine în proprietate şi a veniturilor disponibile, inclusiv date referitoare la veniturile preconizate a fi obţinute în următorii 5 ani şi informaţii cu privire la veniturile sale din ultimii 3ani, precum şi o situaţie a datoriilor sale şi detalii privind creditorii aferenţi.

INSOLVENŢA PERSOANELOR FIZICE. Debitorul va fi responsabil cu întocmirea unui plan de rambursare a datoriilor, graficul de rambursare nu se poate întinde pe o perioadă mai mare de 5 ani.

 

INSOLVENŢA PERSOANELOR FIZICE. Scopul actului normativ este de a asigura acoperirea datoriilor persoanelor fizice fără activităţi antreprenoriale, aflate în insolvenţă, prin intermediul rambursării datoriilor în baza unui plan ori prin intermediul lichidării bunurilor respectivilor debitori.

INSOLVENŢA PERSOANELOR FIZICE. "Executarea silită trebuie să fie o procedură aplicată numai în ultimă instanţă, atunci când debitorul persoană fizică nu mai poate, din diferite motive imputabile acestuia, să-şi respecte angajamentele de la momentul contractării creditului", se arată în proiect.

INSOLVENŢA PERSOANELOR FIZICE. Potrivit unui studiu realizat de compania de consultanţă London Economics pentru Comisia Europeană, contractat în 2011 şi finalizat anul trecut, România este una dintre puţinele ţări europene unde nu există o legislaţie privind insolvenţa persoanelor fizice, care nu beneficiază de nicio formă de protecţie în faţa creditorilor odată ce ajung în situaţia de a nu-şi mai putea onora obligaţiile financiare.

Potrivit raportului London Economics, alături de Ungaria şi Spania şi spre deosebire de alte state din UE, România nu oferă debitorilor persoane fizice opţiunea de restructurare a datoriilor printr-o procedură de faliment supravegheată judiciar, cu protecţie faţă de creditori.

După finalizarea raportului, Spania a introdus în lege prevederi care previn evacuarea din locuinţe a persoanelor aflate în situaţie de neplată la credite ipotecare.

În Ungaria, Fondul Monetar Internaţional (FMI) a cerut elaborarea unei legi a falimentului personal, însă un astfel de act normativ nu a fost adoptat.