Suma impresionantă pe care o economisește municipiul Buzău dacă renunță la polițiștii locali. Cifre de la primarul Constantin Toma
Municipiul Buzău ar putea economisi o sumă considerabilă prin desființarea Poliției Locale, potrivit primarului Constantin Toma. Edilul a prezentat public cifrele care arată impactul bugetar major al acestei măsuri și modul în care resursele ar putea fi redirecționate către proiecte esențiale pentru comunitate.
Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat, în contextul discuțiilor referitoare la reforma în administrație, că este gata să disponibilizeze 187 de polițiști locali, pentru o economie anuală de 4,3 milioane de euro, după ce, în ultimii ani, ar fi fost cheltuiți pentru salarii 35 de milioane euro.
Edilul Buzăului spune că este un susținător al propunerilor lui Ilie Bolojan în privința administrației publice locale.
”După părerea mea, ce a propus Ilie Bolojan acum este corect, pentru că acea creștere de 70% a veniturilor noastre, vorbesc din impozitele și taxele mărite începând cu 1 ianuarie cu 70%, s-ar duce tot în salarii și nu spre investiții sau spre îmbunătățirea calității vieții în localitățile noastre”.
În ceea ce privește măsurile luate la Buzău , Constantin Toma a spus: ”De opt ani de zile, aplicăm un sistem de management modern, care se aplică la firme, a început la Toyota prin anii 70, mă refer la acest sistem de management Kaizen (îmbunătățire continuă-n.r.) și aplicând acest sistem în administrația publică, am reușit încet-încet să punem lucrurile pe făgaș și să funcționeze treaba cu foarte puțini oameni, raportat la populația Buzărului și la câți oameni trebuia să angajăm”.
Primarul Buzăului a răbufnit: „Băi, sunteţi nebuni? Stau toți cu mâna întinsă”