MENIU

Student condamnat la închisoare, după o GLUMĂ făcută la o petrecere în cămin

Condamnat la închisoare, după o glumă

Un tânăr de 22 de ani a fost condamnat la un an şi patru luni de în­chisoare cu suspendare după ce a fost acuzat de vătămare corporală.

Ale­xandru Drobotă a lovit un coleg de cămin, în timpul unei petreceri, în zona splinei, victima sa rămânând fără acest organ, scrie ziaruldeiasi.ro.

Potrivit rechizitoriului, pe 12 ianuarie 2013 Drobotă i-a cerut lui Gabriel D. să-i permită unui prieten să facă o petrecere în camera sa din T11. În seara respectivă, în camera victimei s-au adunat mai mulţi studenţi care s-au distrat şi au consumat băuturi alcoolice.

Pe parcursul întregii seri, au spus martorii în timpul anchetei, Ga­briel D. l-ar fi ironizat pe Drobotă. Totul a culminat în jurul orei 3, atunci când Alexandru a fost stropit, în glumă, cu ketchup de către participanţii la petrecere.

Toată lumea din cameră a început să râdă, spun procurorii, context în care Drobotă s-a răzbunat pe Gabriel D., căruia i-a aplicat o lovitură puternică de pumn în zona coastelor. Victima a fost aşezată pe pat, unde s-a culcat, fiind transportată la spital a doua zi, chiar de agresor. Medicii l-au diagnosticat pe tânăr cu fisură splenică, fiind nevoiţi să îi îndepărteze splina. Gabriel D. a avut nevoie de 30-35 de zile de îngrijiri medicale. Sentinţa judecătorilor nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.