MENIU

Studenții încep noul an universitar

Peste 450.000 de studenții din toată țara încep, miercuri, noul an universitar 2014-2015, dintre care aproape 340.000 învață în universitățile stat pe locurile bugetate și pe locurile cu taxă, și aproximativ 110.000 de studenți în universități particulare. O noutate este faptul că, în anul universitar 2014-2015, vor intra în lichidare 135 de specializări/ programe universitare, după ce, în anul anterior, au intrat în lichidare 186, informează Agerpres.

Festivitățile de deschidere vor avea loc, miercuri, în Capitală, la Universitatea Politehnica, Școala Națională de Studii Politice și Administrative, Academia de Studii Economice, Universitatea din București și Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară, în timp ce Universitatea Tehnică de Construcții va avea festivitatea luni.

Ministerul Educației Naționale a dispus pentru anul universitar 2014-2015 efectuarea de activități de control, în mod direct, precum și în colaborare cu Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior, pentru trei universități, potrivit unei hotărâri de guvern. Astfel, cele trei instituții care vor fi monitorizate sunt: Universitatea "Bioterra" din București, în baza Raportului Corpului de control al ministrului Educației Naționale, Universitatea Română de Științe și Arte "Gheorghe Cristea" din București, în baza comunicării ARACIS, ca urmare a depășirii termenului de depunere a dosarului pentru evaluare instituțională, Universitatea "Apollonia" din Iași, în baza Raportului Corpului de control al ministrului Educației Naționale și al Raportului ARACIS, privind nerespectarea standardelor de calitate și acordarea calificativului ''Lipsă de încredere'', se mai specifică în actul normativ.

Trebuie spus că noul an universitar începecu un număr de studenţi aflat la jumătate faţă de cel înregistrat în urmă cu şapte ani, cu mai puţine universităţi şi cu o piaţă a muncii slab ofetantă, aproape descurajantă pentru absovenţii care, în parte, intră la facultate doar "de dragul" unei diplome. Dacă în 2007/2008, în România erau 1.029.855 de studenţi, din care mai mult de jumătate, mai precis 650.247, la universităţi de stat, anul acesta, în facultăţi păşesc, la 1 octombrie, peste o jumătate de milion de aspiranţi la statutul de licenţiat, potrivit Mediafax.

Ponderea semnificativă a absolvenţilor de liceu care nu reuşesc să ia Bacalaureatul, precum și taxa de şcolarizare deloc neglijabilă, sunt câteva dintre motivele pentru care numărul studenților a scăzut progresiv, în ultimii ani. 

Mai multe pe Mediafax.

Mai multe articole despre:
buget studenţi universitate taxă an