MENIU

Spitalul modular COVID din Pipera se deschide vineri. Anunțul Gabrielei Firea

Gabriela Firea

Primarul capitalei, Gabriela Firea, a anunţat, la un post tv, că spitalul modular - secţie externă a Spitalului Victor Babeş, destinat tratării cazurilor de COVID-19, va fi deschis vineri. Acolo vor putea fi tratați 400 de pacienți cu forme ușoare.

”Am găsit cadre medicale care să îi trateze pe pacienţii cu coronavirus şi de vineri deschidem spitalul modular COVID din Pipera, care va funcţiona ca secţie externă a Spitalului Victor Babeş. Avem 400 de locuri pentru pacienţi şi o zonă foarte generoasă pentru cadrele medicale", a precizat Firea.

Primarul susține că, deși a solicitat sprijinul Ministerului Sănătății, instituția pe care o conduce a făcut toate demersurile pentru asigurarea personalului medical.

”Am respectat tot ceea ni s-a solicitat, ca dotări. Spitalul modular din Pipera are standarde civilizate şi îi poate primi pe pacienţii cu forme uşoare care se internează iniţial la spitalul Victor Babeş. Sunt condiţii de tratament şi de cazare foarte bune. Sunt saloane cu maximum două paturi, baie proprie, toalete, boiler, televizoare, wi-fi; contract cu o firmă de catering - deci o alimentaţie corespunzătoare. Dar vreau să vă spun un lucru - şi este realmente strigător la cer. Noi am comunicat Ministerului Sănătăţii că facem toate aceste eforturi, deşi bugetul nostru a fost masacrat realmente - şi este posibil să avem în curând conturile pur şi simplu blocate de către omul de afaceri Costică Costanda, pentru decizii de acum 16-17 ani - dar măcar să facă minimul de gest să ne sprijine cu cadre medicale. Nici până în ziua de azi...”, a spus Gabriela Firea.

Mai multe articole despre:
spitalul covid pipera gabriela firea