MENIU

Soția bătută de deputatul AUR va DIVORȚA! Primele mărturii: „Incidente și conflicte în familie au mai fost”

Deputatul AUR - Dumitru Focșa

Soția deputatul AUR Dumitru Focșa, pe care acesta a bătut-o recent în fața copilului, a anunțat că va divorța. Ea a făcut primele mărturii după incident și a anunțat că a părăsit domiciliul conjugal.

„Este prima dată când a fost ceva mai grav, dar incidente și conflicte în familie au mai fost de-a lungul celor 13 ani de când suntem împreună. Nu a fost ceva peste care să nu putem să trecem, dar acum a fost ceva mai grav. Un om este violent din fire și să-l determine orice conflict. În cazul nostru poate a fost un cumul de mai mulți factori cu un consum de alcool, stres, nu știu.

El are o fire mai impulsivă, dar acum, de data asta, s-a întâmplat într-un context în care s-au acumulat mai mulți factori. A cedat nervos. Sigur că eu consider că nu trebuie să se ajungă niciodată la așa ceva. De aceea am făcut toate demersurile legale, de aceea voi demara și procedura de divorț. Am părăsit domiciliul. Copilul este cu mine, se va urma și în privința copilului tot procedura legală, autoritățile își vor face datoria. Și în acest caz am fost ajutată, a fost consiliată, deci urmează să fiu în continuare consiliată.

(...) În ultimii 2 ani au fost mereu nemulțumiri legate de lipsa timpului petrecut împreună, de lipsa implicării în problemele de familie, de diverse. Sunt probleme personale, nu vreau se le discut public”, a declarat soția deputatului AUR, Dumitru Focșa, la Antena 3 CNN.

Aceasta a explicat și de ce nu a cerut ordin de restricție împotriva soțului său violent.

„Am considerat că nu este necesar atâta timp cât eu plec, părăsesc domiciliul conjugal și mă mut la casa mamei mele, la Brăila, și aici îmi voi continua viața de acum înainte. Deci am considerat că nu am nevoie de acest ordin de protecție”, a explicat femeia.

Mai multe articole despre:
aur deputat bataie sotie focsa marturisiri