MENIU

Sorina Pintea: "Trebuia ordine în Agenţia de Transplant. Listele nu erau publice, apăreau pacienţi"

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, vineri seară, că statul român ar fi trebuit să depună mai multe eforturi pentru a deveni membru Eurotransplant, dar şi să reorganizeze, până acum, Agenţia Naţională de Transplant, unde au fost semnalate probleme privind transparenţa.    

„Poate că statul român trebuie să facă mai mult pentru a intra în Eurotransplant sau în orice organizaţie, pentru că sunt mai multe care se ocupă cu asta. 99% din vină - trebuia să facă mai mult în privinţa promovării donării, să facă ordine în Agenţia Naţională de Transplant, pentru că, de fapt, problema a fost transparenţa, listele nu erau publice, erau pacienţi pe liste care apăreau dintr-o dată, motivându-se că erau urgenţe majore. Aceste lucruri trebuie să fie transparente”, a declarat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, la un post de televiziune.

Sursa citată a mai precizat că a început deja restructurarea Agenţia. Sorina Pintea a numit-o, miercuri, pe Alexandra Anca Mureşan în funcţia de director executiv al Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT).

Ministrul a mai spus că unul dintre motivele pentru care ţara noastră nu a intrat în Eurotransplant poate fi şi numărul mic de organe pe care România le-a donat celorlalte state. Sorina Pintea a mai spus că anul acesta au fost transmise mai multe scrisori prin care se solicitau colaborări mai multe stat în ceea ce priveşte transplantul, însă doar Ungaria a răspuns.

Mai multe articole despre:
transplant Ministrul Sanatatii Sorina Pintea