MENIU

Sorin Grindeanu rupe tăcerea. Adevăratul motiv al plecării din ședința coaliției și miza uriașă a pensiilor speciale „Pierdem 200 de milioane”

Sorin Grindeanu rupe tăcerea

Liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a tras un semnal de alarmă legat de noua lege a pensiilor speciale. El a declarat că România riscă să piardă peste 200 de milioane de euro dacă actul normativ nu este adoptat până la data de 28 noiembrie.

Grindeanu a explicat că situația este strâns legată de un termen asumat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și a criticat modul în care Guvernul a gestionat comunicarea cu sistemul judiciar. În acest context, el a propus crearea unui grup de lucru comun între partide și reprezentanții justiției, care să elaboreze rapid o nouă variantă a legii, capabilă să treacă de controlul Curții Constituționale.

Nemulțumiri legate de lipsa dialogului cu justiția

„Eu cred că țara își dorește cât mai repede ca aceste aberații, aceste inechități să fie înlăturate. Românii nu vor să vadă că sunt unii care ies la pensie la 48-49 de ani, cu pensii de 6, 7, 8, 9 mii de euro. Românii vor să vadă că există echitate. Românii vor să vadă că noi, oamenii politici, facem lucruri ca atunci când există derapaje și excese, cum sunt acestea, să le îndreptăm rapid”, a declarat Sorin Grindeanu, subliniind că reforma pensiilor speciale trebuie făcută în mod echitabil și fără amânări.

Propunerea pentru un nou grup de lucru

Social-democratul a explicat că în ședința coaliției de marți a venit cu o soluție concretă, menită să grăbească procesul legislativ și să evite un nou eșec. „Eu am propus în coaliție, cred că marți a fost coaliția, având în vedere eșecul cu primul demers, eșecul guvernului, am propus să constituim rapid, dar rapid, un grup de lucru care în termen de câteva zile să vină cu un proiect. Un grup de lucru format de la PSD, de foști miniștrii sau actuali miniștrii justiției, la fel, de la PNL, de la USR, dar în dialog inclusiv cu această putere în stat reprezentată de justiție. Fiindcă dacă o apuci și a doua oară pe același drum în forță, riști să ai un eșec și a doua oară. Și asta a fost propunerea.”

Grindeanu a precizat că inițiativa sa nu a fost primită cu entuziasm de premier, însă susține că este singura cale realistă pentru ca legea să fie adoptată la timp. „N-am avut foarte mult, n-am avut parte de foarte multă aprobare din partea domnului prim-ministru, dar eu vă spun că e singura cale prin care putem merge mai departe. Dacă vrem, într-un final, să facem această lege pe care românii o vor, pentru că e justă, pentru că e corectă, pentru că înlătură aceste inechități și aceste aberații. Dacă vrem ca totul să se transforme într-o fugă după imagine, cine face, ce face și cine își asumă, riscăm că acest concurs prost se ducă la un eșec. De aceea eu am propus, nu vreau paternitate la nimic, nu-mi doresc acest lucru, nu mă interesează așa ceva, mă interesează să avem cât mai repede un proiect pe care să-l supunem la vot în Parlament sau iarăși prin asumarea răspunderii.”

Sorin Grindeanu: „O să rezolvăm rapid cu pensiile magistraților!”

Critici la adresa Guvernului și apel la colaborare instituțională

Grindeanu a reproșat Guvernului lipsa dialogului cu instituțiile din justiție, considerând că aceasta poate afecta din nou procesul legislativ. „Eu cred că în acest moment există o lipsă de dialog între guvern și înaltă curte CSM. Am văzut reacțiile celor de la înaltă curte, de la CSM, poate chiar și de la Pachetul General și asta nu-i de bun augur în perspectiva unei noi legi. De aceea am venit cu această propunere. De aceea mi-am dorit să vin cu o soluție ca să facem cât mai repede această lege pe care să o aprobăm”, a spus el.

Termenul-limită din PNRR și riscul pierderii fondurilor europene

În continuare, liderul PSD a atras atenția asupra riscului concret de a pierde bani europeni dacă legea nu este votată la timp. „Și mai e ceva. Să știți că e o dată de 28 noiembrie pe care dacă până la data respectivă, ca Bornă, ca Milestone, nu avem o lege aprobată, pierdem peste 200 de milioane de euro. Eu vă spun că cea mai rapidă formă e cea pe care am propus-o eu, în coaliția, alatăieri. Dacă stăm după guvern, dacă stăm, guvernul e obligat să stea după motivarea CCR-ului, guvernul e obligat să facă anumite lucruri, se putea să ieșim din termen.”

Potrivit lui Grindeanu, decizia trebuie luată de urgență, pentru a evita întârzierile și consecințele financiare asupra României. „Așa că trebuie să se decidă... Nu doar la domnul premier, că să știți că eu cred că toți trebuie să vedem ce ne dorim într-un final de la această coaliție. Dorim să facem legi bune, dorim să facem reforme, dorim să îndreptăm anumite excese, cum e aceasta, sau dorim să facem lucruri prin care să contribuim la construcția unei imagini, doar”, a conchis liderul PSD.

PSD spune că vine cu o lege proprie pentru pensiile magistraților. Grindeanu garantează că de data asta va trece de Curte