MENIU

Soțul unei foste polițiste condamnate la închisoare, găsit spânzurat în curtea casei

Soţul fostei poliţiste Melania Renghea, împreună cu care aceasta are trei copii minori, a fost găsit spânzurat în curtea locuinţei din comuna Curtişoara, joi după-amiază, de către membri ai familiei, potrivit unor surse judiciare. 

Decesul bărbatului a fost declarat de echipajul de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Olt solicitat să intervină la caz.

"Apelul a fost la ora 15,20, pentru a interveni la Proaspeţi (sat al comunei Curtişoara - n.r.) unde un bărbat a fost găsit spânzurat. S-a deplasat imediat un echipaj cu medic, dar acesta nu a putut decât să constate decesul. Persoana decedată este un bărbat de 33 de ani", a spus purtătorul de cuvânt al SAJ Olt, Alina Duminică, potrivit Agerpres

După primele cercetări, poliţiştii au stabilit că bărbatul nu a fost victima vreunei infracţiuni cu violenţă. Potrivit unor surse judiciare, în acest caz ar fi vorba de o sinucidere.

Anul trecut, fosta poliţistă Melania Renghea a fost condamnată la o pedeapsă de cinci ani cu executare pentru tentativă de omor, după ce în decembrie 2012 l-a înjunghiat cu un cuţit de bucătărie pe fostul său şef, Gheorghe Barbu.

Melania Renghea are trei copii, cel mai mic fiind născut în toamna anului 2015. Atunci când l-a înjunghiat pe Barbu femeia era însărcinată cu cel de-al doilea copil.

Mai multe articole despre:
sinucidere Melania Renghea