MENIU

Sindicatul angajaților din Guvern cere demisia lui Mihai Jurca, omul lui Bolojan: „A început cu o minciună și continuă cu abuzuri”

Un nou scandal zguduie Palatul Victoria. Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului cere public demisia sau demiterea de urgență a lui Mihai Jurca, șeful Cancelariei Prim-ministrului, acuzându-l de minciuni, abuzuri și intimidare. Potrivit unui comunicat oficial, Jurca ar fi mințit în legătură cu locuința de serviciu care i-a fost repartizată de la RAAPPS.

Potrivit comunicatului, Jurca ar fi declarat că locuința RAAPPS primită de la stat este „modestă, cu două camere”. În realitate, aceasta ar fi o vilă de lux cu patru camere și dependințe, plătită din bani publici. Sindicatul consideră că „un om care minte cu seninătate despre casa plătită de stat nu poate fi credibil în nicio decizie publică”.

Liste negre cu protestatari În loc să inițieze un dialog cu angajații, Jurca ar fi cerut liste nominale cu participanții la protestul spontan, într-o tentativă de intimidare. „Un lider autentic discută cu oamenii, nu îi inventariază pentru a-i pedepsi”, se arată în comunicat.

Blocarea dreptului la muncă Jurca este acuzat că tratează instituția „ca pe o cazarmă”, anunțând desființarea unor structuri și blocând transferurile angajaților. Sindicatul susține că aceste măsuri încalcă dreptul constituțional la muncă și carieră, iar cei care nu se supun sunt trimiși „în privat”.

Reformă mimată, lege fentată Un alt punct critic este transformarea curții Guvernului într-un „showroom pick-up”, considerat un abuz birocratic. „Reforma lui Jurca nu este altceva decât o improvizație pe patru roți”, acuză sindicaliștii.

Conflicte inventate cu personalul auxiliar În loc să-și exercite atribuțiile, Jurca ar fi generat conflicte cu șoferii și ospătarii, comportându-se ca un „administrator providențial”. Sindicatul îl descrie drept „un Don Quijote birocratic care se bate cu morile de vânt ale propriei incompetențe”.

Apel ferm către premier Sindicatul atrage atenția că, alături de Dragoș Anastasiu — autorul conceptului de „șpagă de supraviețuire” — Jurca transformă administrația într-o „batjocură”. Se solicită intervenția fermă a prim-ministrului: „Dacă Mihai Jurca refuză să demisioneze, să fie demis pentru lipsă de credibilitate, moralitate și profesionalism.”

 

Mai multe articole despre:
mihai jurca bolojan guvern demitere