Sfidare totală! Bolojan mai face o angajare, deși „nu sunt bani”. Șeful PSD Alba, numit la Secretariatul General al Guvernului
Austeritatea este doar pentru cei mulți, iar premierul Ilie Bolojan a ținut să aducă aminte că atunci când vrei, chiar poți. L-a angajat pe șeful PSD Alba la Secretariatul General al Guvernului.
Președintele PSD Alba, Corneliu Mureșan, a fost numit secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului. El a transmis că merge la București pentru muncă, având obiectivul de a-i reprezenta „cu bună credință și seriozitate” pe toți locuitorii județului și de a continua dezvoltarea tuturor comunităților locale.
„De astăzi, sunt vocea tuturor cetățenilor din Alba în Guvernul României. Cu onoare și deplină responsabilitate, am acceptat poziția de secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului,” a scris Mureșan joi seară, pe Facebook.
Acesta a anunțat că va folosi în noua poziție toată experiența acumulată în ultimii ani, în care a ocupat funcțiile de consilier județean, subprefect, director de instituție publică sau consilier al primului ministru.
„Mulțumesc pentru susținere președintelui PSD, Sorin Grindeanu, colegului meu Victor Negrescu, prim-vicepreședinte PSD, dar și tuturor social democraților din Alba. Mă bucur pentru că voi avea ocazia să lucrez cu profesioniști precum Stefan Radu Oprea, secretarul general al Guvernului, dar și cu alți profesioniști din Executiv. Merg la București pentru Alba și oamenii săi,” a mai transmis președintele PSD Alba.