MENIU

Sfaturi de la ISU că să eviţi înecul

<p>Controale la ştranduri: 9 din 14 pisicine, infectate cu germeni care provoacă boli de piele</p>

Căldură din ultima vreme îi face pe mulţi să se răcorească printr-o partida de înot. Însă scăldatul în locurile interzise poate duce la tragedii. Din cauza nerespectării recomandărilor transmise de autorităţi, anual, zeci de persoane îşi pierd viaţă, chiar dacă resursele alocate şi personalul mobilizat în astfel de situaţii sunt considerabile, iar efortul depus de către salvatori este unul susţinut. 

În ultima perioada, echipajele operative ale inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă au executat misiuni de căutare-salvare şi acordarea primului ajutor celor aflaţi în dificultate, în doar 7 zile, salvatorii fiind solicitaţi pentru recuperarea unui număr de 20 de persoane din medii acvatice şi pentru căutarea altor 4 date dispărute.

Pentru evitarea producerii unor situaţii de urgenţă, iată câteva măsuri preventive:

– supravegheaţi permanent copiii aflaţi în apă sau în apropierea acesteia;
– scăldaţi-va doar în locuri special amenajate şi respectaţi avertizările privind interzicerea scăldatului;
– evitaţi scăldatul solitar, fără a avea alte persoane prin apropiere, mai ales dacă nu ştiţi să înotaţi sau nu aveţi deprinderile necesare;
– evitaţi scăldatul în râuri, lacuri, canale de irigaţii sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, iar curenţii sunt foarte puternici;

Citeşte continuarea pe SFATULPARINTILOR. RO.

Mai multe articole despre:
sfaturi de la ISU că să eviţi înecul