MENIU

Sfârșit cumplit pentru un român de 21 de ani. Raul s-a înecat într-un lac din Alaska

 O ieșire recreativă s-a transformat într-o tragedie, duminică, 27 iulie 2025, după ce un tânăr român aflat în Statele Unite prin programul Work and Travel și-a pierdut viața în lacul DeLong din West Anchorage.

Prietenii au anunțat dispariția lui Raul

Raul Timișag, în vârstă de 21 de ani, originar din Suceava și student la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Universității din București, se afla pe lac alături de mai mulți prieteni, când a dispărut de la suprafața apei în timp ce practica paddleboarding. Potrivit autorităților locale, prietenii tânărului au alertat serviciile de urgență (911) după ce au observat că Raul lipsea de aproximativ un sfert de oră.

Informațiile transmise echipelor de intervenție indică faptul că tânărul nu purta vestă de salvare și nu știa să înoate.

Echipaje ale Poliției și Pompierilor din Anchorage, împreună cu o unitate de scafandri, au intervenit rapid la fața locului, în zona Jewel Lake Road. Paddleboardul a fost descoperit plutind într-o zonă unde adâncimea apei ajunge la peste 6,5 metri, iar căutările s-au concentrat în acel perimetru.

Operațiunile au fost efectuate cu sprijinul bărcilor și dronelor, însă au fost suspendate odată cu lăsarea întunericului și reluate în zorii zilei de luni. Corpul neînsuflețit al tânărului a fost recuperat la doar 10 minute după reluarea căutărilor.

Raul Timișag se afla la a doua experiență în Statele Unite prin programul Work and Travel și lucra în același hotel ca în vara precedentă, muncind în medie 80 de ore pe săptămână. Plecase în această aventură cu speranța de a strânge bani pentru studii și viitor.

Pierderea sa lasă în urmă o familie îndurerată și o comunitate academică marcată de dispariția prematură a unui tânăr cu vise mari și planuri pentru viață.