MENIU

SF. MIHAIL ŞI GAVRIIL. Care este semnificaţia numelui MIHAI şi cum sunt persoanele care-l poartă

SF MIHAIL ŞI GAVRIIL. Pe 8 noiembrie este marele praznic al Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, numiţi în tradiţia românească şi Sfinţii Voievozi ai oştirilor cereşti. Iată care este semnificaţia numelui Mihai.     

MIHAIL ŞI GAVRIIL. Mihail este împlinitorul dreptăţii dumnezeieşti, purtând în mâna dreaptă sabia de foc. La porunca Domnului, el l-a alungat din cer pe Lucifer, îngerul răzvrătit. Numele, de origine evreiască (Miha'El), se tălmăceşte "Cine este că Dumnezeu?" (mi, "cine"; ke, "ca"; El, prescurtare de la Elohim), scrie crestinortodox.ro.

SFINŢII MIHAIL ŞI GAVRIIL. Cele mai frumoase mesaje şi felicitări. Spune-le LA MULŢI ANI celor dragi

În româneşte, formele cele mai frecvente sunt astăzi Mihai, Mihail, Mihnea, Mihaela, cu diminutivele Mihăiţă, Mişa sau Michi. Dintre formele mai vechi, multe au supravieţuit doar că nume de familie: Mihăilă, Mihalache, Mihalcea, Mihu etc.

În Vechiul Testament, Mihail este considerat ocrotitor al copiilor lui Israel. Într-adevăr, personalitatea celui botezat cu acest prenume reflectă semnificaţia numelui, căci Mihai are în mod natural tendinţa de a-i proteja pe cei din jur, fie că este vorba de copii sau de oameni adulţi. 

Sărbătoare IMPORTANTĂ. Sf. Mihail şi Gavriil: Mulţi români îşi serbează ziua de nume: La mulţi ani!

MIHAIL ŞI GAVRIIL. Dintr-un motiv sau altul, această persoană consideră că este de datoria să să îi apere pe cei mai slabi, chiar dacă aceştia nu sunt nici pe departe aşa. În relaţiile de lungă durată, fie că sunt de rudenie, de prietenie sau de dragoste, această persoană îşi oferă, de cele mai multe ori necondiţionat, sprijinul, astfel încât cei în preajma cărora se află devin dependenţi de el. Postura de persoană de care depind alţii îl măguleşte, dar îl şi apasă.

MIHAIL ŞI GAVRIL. Tradiţii şi obiceiuri. Ce trebuie să faci pe 8 noiembrie ca să ai noroc tot anul

Despre persoanele cu numele Mihail (Mihai) se spune că inspiră încredere şi că le place să trăiască în armonie cu cei din jur. Sentimentele joacă un rol deosebit de important în viaţă lor şi trec prin filtrul emoţiilor toate deciziile pe care le iau, fie ele legate de viaţă afectivă sau de cea profesională, scrie daciccool.ro.

MIHAIL ŞI GAVRIIL. Se crede că sunt prieteni pe care te poţi baza la nevoie, fiind generoşi şi primitori. Sunt firi deosebit de sensibile la tot ce înseamnă Frumos. Sunt artişti înnăscuţi, înzestraţi cu un rafinament aparte. Se spune despre cei cu numele Mihail (Mihai) că sunt mereu în căutarea sufletului pereche. Pot avea înclinaţii către sfera artistică, dar îşi pot găsi împlinirea profesională şi în activităţi prin care le sunt de folos semenilor (medici, avocaţi, judecători).

Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. Ce NU AI VOIE să faci sub nicio formă în această zi

 
 
Mai multe articole despre:
Sf Mihail si Gavriil Mihail si Gavrill