MENIU

Serie neagră de accidente, luni dimineața: 12 mașini distruse

<p>Accident Vrancea</p>
<p>Accident Vrancea</p>

Cel puțin 5 accidente grave au avut loc luni dimineața pe șoselele României. Un TIR și peste 15 mașini au fost implicate, doi oameni și-au pierdut viața, iar peste 20 de persoane sunt rănite.

UPDATE. Un alt accident grav a avut loc pe A2, în jurul orei 12.00 Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Româneinformează că, traficul pe A2 Bucureşti – Constanţa este oprit, pe sensul către capitală, la kilometrul 104, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate patru autoturisme.

Traficul rutier este deviat de la kilometrul 105 Drajna – DN3A Lehliu(kilometrul 65)- A2-Bucureşti.

Opt persoane, între care doi copii, au fost rănite, luni dimineaţă, în urma unui accident rutier în lanţ produs pe DN2 (E85), în localitatea Pufeşti din judeţul Vrancea.

Primele informaţii furnizate de Poliţia Judeţeană Vrancea arată că în accident au fost implicate patru autovehicule, potrivit news.ro.

În urma accidentului, au fost rănite opt persoane, între care două fete în vârstă de 10 şi 15 ani. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, cele opt victime sunt conştiente. Patru dintre acestea au fost transportate la Spitalul Judeţean din Focşani, iar celelalte patru încă primesc îngrijiri medicale la locul accidentului.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră (09:30), în judeţul Argeş, traficul rutier se desfăşoară îngreunat pe DN65 Piteşti - Slatina, la kilometrul 91+800 de metri, din cauza unui accident rutier (un autotren a derapat şi a lovit două autoturisme care rulau regulamentar).

Accident grav în această dimineaţă: doi morți și patru răniți. TRAFIC RELUAT pe un fir alternativ

Accident grav în această dimineaţă și pe DN1 B. Trei autoturisme s-au lovit în zona localităţii buzoiene Popasul Merei. Circulaţia fost blocată pe ambele sensuri, pe drumul Buzău – Mizil, transmite Poliția Rutieră.

Doi oameni au murit și patru au fost răniți în urma accidentului extrem de grav care a dus la blocarea traficului pe ambele sensuri.

Accidentul s-a produs după ce șoferul unui autoturism Volkswagen care circula dinspre Buzău spre Ploiești a intrat pe contrasens și s-a lovit cu două autoturisme de pe sensul opus. care circulau în coloană.

În mașinile care circulau regulamentar se aflau membri aceleiași familii din Adjud care se întorceau din vacanța de la munte. Două persoane aflate în mașina BMW aruncată pe câmp au murit pe loc, iar alte trei au ajuns la spitalul județean Buzău.

De asemenea, în judeţul Caraş-Severin, pe DN 6, între Caransebeş şi Orşova, în zona localităţii Slatina-Timiş(kilometrul 434), traficul auto este restricţionat din cauza unui accident rutier dintre două autoturisme, iar circulaţia se desfăşoară pe un singur sens alternativ.

Mai multe articole despre:
accident accidente accident grav