MENIU

SENATORII AU RESPINS O SOLICITARE A ŞEFULUI STATULUI

Fabricile mici de bere ar putea fi scutite de toate obligaţiile fiscale pe care nu le-au achitat. [PG EA]Senatorii au respins cererea de reexaminare a actului normativ pe care le-a trimis-o preşedintele Traian Băsescu şi au hotărât să nu modifice iniţiativa PNL-PD care instituie aceste scumpiri.. [PG EL]Legea a ajuns în atenţia opiniei publice ca urmare a faptului că şeful statului a făcut referire la ea pentru că unii parlamentari fac legi pentru infractori. (INTRA VTR) Senatorii au susţinut că deja Curtea Constituţională a decis că iniţiativa deputaţilor PD şi PNL este în perfectă armonie cu legea supremă a ţării, iar solicitarea preşedintelui de reexaminare nu-şi mai are rostul. [PG EA]Parlamentarii au admis doar anumite amendamente ale preşedintelui referitoare la aspecte de armonizare legislativă, dar le-au respins pe cele care se refereau la încălcarea principiului liberei concurenţe. [PG EL]Ultimul cuvânt în ceea ce priveşte solicitarea de reexaminare trimisă de Traian Băsescu îl va avea însă Camera Deputaţilor. (IESE VTR)
Text montaj

Caseta
Tip caseta: VTR Nr. caseta: 1150B T.C.: 44:40 - 45:26Durata0:46Sunet:
Headline


Echipa
Mai multe articole despre:
null