O chelneriță de 24 de ani, acuzată că ar fi provocat incendiul din Crans-Montana. Aceasta se numără printre victime
O tânără chelneriță de 24 de ani se află printre cele 40 de victime ale incendiului devastator care a mistuit clubul „Le Constellation” din stațiunea elvețiană Crans-Montana. Ancheta arată că ea ar fi fost, involuntar, cea care a declanșat focul, după ce a acționat conform dorinței patronului localului.
Potrivit publicației elvețiene 20 Minuten, Cyane Panine, o tânără de origine franceză, lucra ca ospătăriță în restaurantul deținut de familia Moretti.
În seara tragediei, ea purta o cască, era așezată pe umerii unui coleg și servea două sticle de șampanie cu artificii aprinse. Flăcările au izbucnit în momentul în care s-a apropiat prea mult de plafonul antifonic, extrem de inflamabil, iar incendiul s-a extins în doar câteva secunde.
Cyane Panine, acuzată că din cauza ei a ars barul, după ce a urmat dorința patronilor: să servească sticle de șampanie cu artificii aprinse de pe umerii unui coleg
Conform dosarului de anchetă, gestul fetei nu ar fi fost o inițiativă proprie, ci rezultatul unui obicei impus de conducerea localului.
Cyane era apropiată de cuplul Jacques și Jessica Moretti, proprietarii restaurantului, iar bărbatul se află în prezent în arest preventiv.
„Era ca o noră pentru noi, ca sora mea mai mică. A petrecut Crăciunul cu familia noastră. Sunt devastată”, a declarat Jessica Moretti.
Familia tinerei susține, prin avocații săi, că vina nu îi poate fi atribuită: „Oricare ar fi concluziile anchetei, această tânără a urmat instrucțiunile angajatorilor. A făcut exact ceea ce i s-a cerut. Nu a acționat din proprie inițiativă”, se arată într-un comunicat transmis presei.
Jacques Moretti a precizat că artificiile utilizate la servirea șampaniei erau folosite în club de aproape un deceniu și nu provocaseră niciodată incidente. Totuși, investigațiile continuă pentru a stabili în detaliu lanțul responsabilităților din seara tragediei care a îndoliat întreaga stațiune.