Semne de revenire la normal în Orientul Mijlociu: Iranul anunță redeschiderea spațiului său aerian
Iranul a anunțat joi redeschiderea spațiului său aerian, inclusiv deasupra Teheranului, care fusese închis pe 13 iunie în prima zi a războiului împotriva Israelului, notează AFP.
"Aeroporturile internaționale Mehrabad și Imam Khomeini din Teheran, precum și cele din nordul, estul, vestul și sudul țării, au fost redeschise și sunt pregătite să opereze zboruri", a anunțat agenția oficială de presă IRNA.
Iranul declară că își menține angajamentul față de Tratatul de Neproliferare Nucleară
Ministrul iranian de externe, Abbas Araqchi, a afirmat joi că țara sa își menține angajamentul față de Tratatul de Neproliferare Nucleară (TNP), după ce Iranul a suspendat cooperarea cu agenția nucleară a ONU, informează EFE.
"Iranul menține angajamentul față de TNP și acordul său de garanții" nucleare, a declarat Araqchi ca răspuns la o postare pe rețelele de socializare a Ministerului german de Externe.
În acea postare, Berlinul a descris încetarea cooperării cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) de către Teheran drept un "mesaj devastator", după ce președintele iranian Massud Pezeshkian a semnat miercuri o lege în acest sens.
Araqchi a declarat joi că țara sa va gestiona cooperarea cu AIEA prin intermediul Consiliului Suprem de Securitate Națională din "motive de securitate".
Comerțul internațional, în pericol. Decizie radicală luată de Iran în Strâmtoarea Ormuz
Legea adoptată "nu permite" inspectorilor AIEA să supravegheze instalațiile nucleare decât dacă "garantează securitatea acestora", ceea ce va fi decis de Consiliul Suprem de Securitate Națională.
Araqchi a criticat ceea ce consideră a fi sprijinul "rușinos" al Germaniei pentru atacurile israeliene și americane asupra instalațiilor sale nucleare, precum și poziția sa față de războiul din Fâșia Gaza, scrie Agerpres.
"Iranienii erau deja descurajați de sprijinul Germaniei pentru genocidul de tip nazist din Gaza și de sprijinul său pentru războiul lui Saddam împotriva Iranului prin furnizarea de materiale pentru arme chimice", a spus el.
Decizia referitoare la AIEA a venit după ce Teheranul a acuzat agenția ONU că a "motivat" atacurile israeliene și americane asupra principalelor sale instalații atomice de la Fordo, Natanz și Isfahan.
Pe lângă aceste atacuri, Israelul a ucis cel puțin 11 oameni de știință din domeniul nuclear în războiul care a început în primele ore ale zilei de 13 iunie și a durat până pe 24 iunie, când președintele american Donald Trump a anunțat un armistițiu.
Război în Orientul Mijlociu. De ce este așa de importantă Strâmtoarea Ormuz pentru comerțul mondial?