MENIU

Semne că o persoană se gândește la SINUCIDERE

Semne că o persoană se gândește la SINUCIDERE

Numărul cazurilor de sinucidere din România depășește media europeană, așa că este esențial să recunoști o persoană care are gânduri negre și să o ajuți. Află care sunt primele semne!

Orice persoană care își exprimă dorința de moarte trebuie luată în serios. Depresia este primul semnal de îngrijorare. Oamenii care sunt afectați de această problemă sunt mereu triști, își pierd interesul pentru activități care le făceau plăcere și au tulburări de somn sau alimentare.

Un alt semn că o persoană se gândește la sinucidere îl reprezintă dorința de a-și asuma riscuri care se pot încheia tragic: conduce cu viteză, trece pe culoarea roșie a semaforului etc. Comentariile că se simte neajutorată, fără speranță sau fără valoare sunt la fel de periculoase și exprimă o dorință de moarte.

În general, oamenii care vor să se sinucidă își fac ordine în viață: se împacă cu oameni cu care s-au certat, își schimbă testamentul, stabilesc întâlniri cu prietenii, pentru a-și lua „la revedere”, sau își pun afacerile la punct. Dacă auzi că cineva spune „era mai bine dacă nu mă nășteam” sau „vreau să închei această viață”, nu îl ignora, ci caută să îi acorzi ajutorul.

Citeşte mai mult pe unica.ro

Mai multe articole despre:
sinucidere suicid psiholog