MENIU

Şeful Apple promite să nu cedeze în bătălia cu FBI

Tim Cook

Compania de tehnologie Apple a prezentat luni un iPhone mai mic, o nouă versiune a tabletei iPad Pro și reduceri pentru ceasul Apple Watch, în cadrul unui eveniment în care a promis că nu va ceda în bătălia cu FBI, informează agenția EFE.

"Trebuie să decidem, ca țară, câtă putere ar trebui să aibă Guvernul în ceea ce privește datele noastre și intimitatea noastră", a spus, luni, directorul general al Apple, Tim Cook, cu ocazia lansării noilor produse, la sediul companiei din localitatea californiană Cupertino (SUA).

Cook a afirmat că el consideră că firma sa are "responsabilitatea" de a proteja datele utilizatorilor.

"O datorăm clienților noștri și țării noastre", a subliniat el. "Nu vom evita această obligație", a afirmat directorul, cu o zi înainte ca reprezentanții Apple să se vadă cu cei ai Biroului Federal de Investigații (FBI), la o audiență la un tribunal din Riverside (California), unde cele două părți își vor apăra punctul de vedere în controversa privind accesul la un telefon iPhone.

FBI cere Apple să ajute la deblocarea unui iPhone al unuia dintre autorii atacului armat din decembrie 2015, din orașul californian San Bernardino, considerat un act terorist, în care și-au pierdut viața 14 persoane, solicitare care a fost însă respinsă de compania de tehnologie.

Apple a lansat azi cel mai ieftin iPhone. Cum arată și cât costă noul iPhone SE

Mai multe articole despre:
null